Expo Drink & Wine 2015
Cea de-a XVIII-a ediție a EXPO DRINK & WINE, târg de vinuri și băuturi alcoolice și non-alcoolice, va avea loc în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2015, la ROMEXPO, în Pavilionul Central.
Având ca scop principal susținerea industriei băuturilor alcoolice și non-alcoolice, Expo Drink & Wine este locul de întâlnire al specialiștilor din industria de băuturi alcoolice și non-alcoolice, oferindu-le acestora posibilitatea de a interacționa, timp de cinci zile, într-un mediu profesionist.
în cadrul târgului vor expune companii producătoare, importatoare și distribuitoare de vinuri, băuturi alcoolice și răcoritoare, precum și de echipamente și tehnologii pentru prelucrare, ambalaje pentru băuturi și produse chimice destinate viticulturii.
De asemenea, vor fi organizate evenimente care abordează teme de actualitate din domeniul băuturilor alcoolice și non-alcoolice, conferințe, dezbateri, prezentări de produse și tehnologii care să reflecte ultimele tendințe în domeniu, dar și demonstrații de bartending.