Restaurantele solicită un termen de 6 luni pentru obținerea avizelor ISU

Restaurantele solicită un termen de 6 luni pentru obținerea avizelor ISU
person Horeca
access_time_filled

avizeisu2016Obligativitatea obținerii avizelor ISU până la 1 ianuarie 2016 riscă să blocheze activitatea operatorilor horeca, susține Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – HORA. Patronatul propune ca pentru cei care au depus deja dosarele spre avizare la ISU să se acorde un termen de 6 luni pentru obținerea avizului respectiv, fără a le fi suspendată activitatea.

“HORA militează activ pentru cresterea siguranței în toate unitățile de alimentație publică și susține eforturile autorităților orientate în direcția prevenirii apariției situațiilor de risc. Organizația noastră face apel către toți operatorii din domeniu pentru conformarea imediată la lege fără excepție, în vederea protejării siguranței cetățeanului și eliminării oricăror factori care ar putea pune în pericol consumatorii”, susțin reprezentanții patronatului.

în același timp, însă, HORA cere factorilor competenți responsabilitate în luarea deciziilor care pot afecta grav unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României. în acest sens, HORA solicită acordarea unui termen de șase luni de la data depunerii de către operator a documentației spre avizare, timp în care acesta să poată funcționa în continuare. Operatorul care dorește obținerea avizului ISU trebuie să respecte următorii pași:

–          – Angajarea unui expert în prevenirea situațiilor de urgență acreditat de ISU;

–          – întocmirea documentației ISU și a scenariului în caz de incendiu;

–        –   Executarea lucrărilor conform celor de mai sus;

–       –    Depunerea la ISU a documentației privind conformarea.

HORA propune ca operatorului să i se permită desfășurarea activității (eventual în baza unei autorizații provizorii) până la obținerea avizului ISU dacă respectă pașii de mai sus, dovedind că a consimțit la actiuni concrete și de bună credință pentru conformarea la normele legii.

De asemenea, HORA solicită ca operatorii care au depus deja documentația la ISU și se află în așteptarea răspunsului din partea acestei instituții să poată funcționa în continuare până la primirea avizului mai sus menționat.

HORA subliniază că termenul de conformare de șase luni trebuie să fie acordat doar acelor operatori care respectă pașii de mai sus și care depun dosarul corect întocmit în vederea avizării de către ISU.

HORA înaintează această propunere ținând cont de durata necesară analizei dosarului, îngreunată de numărul limitat de specialiști în domeniul prevenirii apariției riscurilor, disponibili în acest moment, și de numărul mare de solicitări care vor veni în perioada următoare.

în paralel, HORA solicită perfecționarea de urgență a legislației privind prevenirea riscurilor în locațiile de alimentație publică în conformitate cu normele europene. Organizația consideră oportună și absolut necesară crearea unui grup de lucru comun din care să facă parte reprezentanți ai autorităților, ai mediului privat și consultanți de specialitate care să acționeze împreună pentru găsirea celor mai bune soluții în această chestiune și actualizarea legislației.

HORA susține conformarea imediată a tuturor operatorilor economici la noile prevederi legale, însă face un apel pentru aplicarea coerentă a oricăror măsuri, în așa fel încât să se prevină blocarea activității acestui sector economic.

în industria ospitalității la nivel național activează un număr de aproximativ 25.000 de societăți (hoteluri, restaurante, baruri, cluburi etc), care au un total de 600.000 de angajați. Acestora li se adaugă companiile conexe din domeniu – producători, importatori, furnizori de servicii etc. Potrivit datelor Institutului National de Statistică, numarul de salariați din economie este de 4,4 milioane de persoane, dintre care 1,1 milioane lucrează în instituțiile de stat.

Sursă foto: www.puravidaguide.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302