Scădere consistentă a numărului de turişti moldoveni în România

Scădere consistentă a numărului de turişti moldoveni în România
person Horeca
access_time_filled

turistimoldoveniromaniaNumărul de turiști moldoveni care au venit în vacanță în România pentru petrecerea sărbătorilor de rit vechi a scăzut cu 25-30%, au anunțat Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) și Federația de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM).

Estimăm prezența a cca. 11 – 12.000 turiști moldoveni în stațiunile montane din România în intervalul 1 decembrie – 10 ianuarie 2015. Topul preferințelor turiștilor moldoveni situează stațiunile românești: Poiana Brașov, Predeal, Sinaia pe primele trei poziții, imediat după acestea însă urmează destinații ca Bansko (Bulgaria), Viena (Austria), Cortina D’Ampezzo (Italia), și se constată revenirea cererii către Bucovel (Ucraina), datorită prețurilor scăzute și ofertelor promovate în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat comun al celor două federații.

Cauzele acestei scăderi consistente cu privire la vacanțele în România sunt legate, potrivit celor două federații, de accentuarea crizei politice și economice din Moldova (care a redus cererea de vacanțe pentru moldoveni), de liberalizarea circulației turistice pentru cetățenii moldoveni (care pot călători în U.E. fară viză, ceea ce i-a determinat să aleagă și alte destinatii europene, în afară de România), dar mai ales de absența promovării României ca destinație în Moldova.

“Indiferent de efectele crizei cu care se confruntă bugetele de vacanță ale moldovenilor, România a scăzut consistent și îngrijorător în preferințele de vacanță ale turiștilor moldoveni, și aceasta este o consecință directă a absenței promovării destinațiilor românești pe piața din Moldova. în ultimii 6 ani, ANAT și mai ales Federația de Promovare Turistică din România au dus o campanie continuă de promovare a destinațiilor românești către agențiile de turism și turiștii moldoveni, împreună cu Federația de Promovare a Turismului din Moldova. De exemplu, Asociațiile de Promovare Litoral – Delta Dunării, Bucovina, Râșnov, Brașov și Prahova au derulat acțiuni și campanii de promovare către această piață – pe care o considerăm strategică pentru România. în urma unor asemenea acțiuni de promovare, numărul turiștilor moldoveni care au ales Litoralul Romanesc în vara 2015 a crescut consistent. Din păcate, Autoritatea Națională de Turism nu a reușit să deruleze nicio campanie de promovare pe Moldova de mai mulți ani, iar prin simpla participare de 3-4 zile la Expoziția de Turism din Moldova, nu ai cum să obții alte rezultate în afară de acela de a bifa prezența la un Târg. Considerăm ca inacceptabilă lipsa unei strategii și a rezultatelor în promovarea României ca destinație de vacanță pe piața vecină și prietenă, în comparație cu eforturile de promovare pe care continuă să le facă Bulgaria, Turcia și alte destinații concurente”, a declarat Corina Martin, Președinte FAPT.

„De-a lungul ultimilor trei ani am tot solicitat autorităților publice care coordonează turismul din România să se implice în promovarea destinațiilor românești pe teritoriul Republicii Moldova, așa cum de ani buni o fac alte state. Absența promovării destinațiilor românești pe piața din Republica Moldova, în contextul politic actual, a dus la scăderea drastică a numărului de turiști moldoveni (cca 30%) în zona montană românească, fapt observat cu ochiul liber în acest sezon. Asta chiar dacă unele surse media românești din varii motive au prezentat o pseudo-prezență a turiștilor moldoveni, ruși și ucraineni. Problemele legate de trecerea frontierei de-a lungul ultimilor ani își spun de asemenea cuvântul, pentru că staționarea de câte șase ore în vamă a unui autocar cu turiști moldoveni (minim 15 de autocare zilnic în perioada 2 – 6 ianuarie a fiecărui an!) face ca dorința turiștilor de a ajunge în vacanță la munte în România să scadă, sau mai rău să dispară. Continuăm parteneriatul cu Federația de Promovare din România (FAPT) și vom cere autorităților române simplificarea procedurilor de control de frontieră pentru turiștii moldoveni. Mai mult, vom continua să solicităm autorităților române să demareze, în sfârșit, o campanie de promovare pe Moldova, dar am înțeles că nu există buget în acest sens. Este regretabil că România nu se promovează în Moldova!”, a declarat Alexandru Filipschi, Președinte Federația de Promovare a Turismului din Moldova.

Sursă foto: www.descoperimromania.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302