ANAT: Dacă vrem turiştii ruşi în România, acum trebuie să acționăm
Destinația România, aproape deloc cunoscută turiștilor ruși, a fost prezentată, la Moscova, turoperatorilor din Federația Rusă, iar în următoarele luni, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) îi vor invita în infotripuri organizate în stațiunile balneare, montane, pe litoral și în Delta Dunării, orașele de city break.
ANAT și ANT au ca prioritate, începând din acest an, atragerea turiștilor ruși, considerând că România poate fi o alternativă la Turcia și Egipt, două destinații pe care ei nu le mai pot vizita. 2,6 milioane de cetățeni ruși care au vizitat Egiptul în 2014 și 3,3 milioane care au ales Turcia, în același an, sunt potențiali turiști pentru România.
“Există mare interes pentru România, a reieșit din discuțiile pe care le-am avut, la Moscova, nu numai cu turoperatori ruși, ci și cu omologii noștri, patronat și minister. Dacă ne dorim turiștii ruși în România, și acum este momentul potrivit să îi atragem, trebuie investit urgent în promovarea României în Federația Rusă. Cu o acțiune singulară, participarea la târgul de turism de la Moscova, nu vom reuși să atragem fluxul de turiști ruși în România”, declară Aurelian Marin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
România a fost promovată la Moscova ca o destinație sigură și ofertantă pentru turiștii ruși, care pot petrece vacanțe de relaxare sau tratament în stațiunile balneare, de munte și litoral, pot vizita Delta Dunării, orașele de city break sau pot alege circuitele în regiunile istorice. Peste 100 de turoperatori ruși, medici și reprezentanți ai unor asociații profesionale au participat la întâlnirea cu oficialii și turoperatorii români organizată cu sprijinul Ambasadei României la Moscova.
Oficialii români, alături de ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare, au avut întâlniri cu Sergei Korneev, directorul adjunct al Agenției Federale pentru Turism din Federația Rusă, Valery A. Korovkin, directorul Departamentului Internațional al Agenției Federale pentru Turism din Federația Rusă și cu Yury A. Barzykin, vicepreședintele Uniunii Industriei Turistice din Federația Rusă.
“Este o șansă pentru România și trebuie să o folosim. Am deschis o cale de dialog, dar avem nevoie de acțiuni concrete pentru ca România să devină o destinație preferată de ruși. ANAT va continua seria de prezentări și întâlniri între turoperatorii români și ruși nu numai din Moscova, ci și din Sankt Petersburg și Ekaterinburg, dar e nevoie și de implicarea financiară a autorităților, pentru că suntem la concurență cu Grecia, Croația, Bulgaria, Israel și alte țări care vor să îi atragă”, declară Aurelian Marin, președinte ANAT.
Din delegația română prezentă la Moscova în perioada 27-29 ianuarie au făcut parte zece turoperatori membri ANAT și două companii hoteliere, precum și Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism. Pentru acest demers, oficialii români au beneficiat și de sprijinul Ambasadei Române la Moscova.
Sursă foto: www.skyscrapercity.com