Zona dedicată restaurantelor din incinta Palas Mall și-a dublat capacitatea

Zona dedicată restaurantelor din incinta Palas Mall și-a dublat capacitatea
person Horeca
access_time_filled

foodcourtpalasmallPalas Mall a finalizat lucrările de extindere a food court-ului, ajungând, în prezent, la o capacitate dublă, de 1.500 de locuri. Extinderea a fost realizată ca răspuns la numărul în creștere al angajaților din clădirile de birouri ale ansamblului Palas și al clienților care doresc să se bucure de diversitatea gastronomică.

La finalul săptămânii trecute s-au finalizat lucrările de extindere a food court-ului Palas Mall, în urma cărora au fost adăugate aproximativ 750 de locuri. în prezent, clienții celui mai mare food court din regiune au la dispoziție 1.500 de locuri în interior și alte 400 pe terasă, în sezonul cald.

Cu o suprafață extinsă, food court-ul Palas Mall va beneficia și de noi locații, care vor completa oferta cu meniuri apetisante. De curând, celor peste 20 de operatori prezenți li s-a adăugat creperia Bruno, iar alte noi destinații culinare vor fi inaugurate în perioada următoare.

Cei care aleg să servească masa în food court pot opta pentru propuneri gastronomice internaționale, cu specific chinezesc, japonez, italian, oriental, american sau românesc, preparate vegane, deserturi și băuturi fresh.

Food court-ul Palas Mall este destinația preferată pentru servirea mesei de către angajații din clădirile de birouri din ansamblu, în timpul săptămânii, iar în week-end atrage foarte mulți turiști veniți din toate zonele țării și din Republica Moldova. în medie, zilnic, peste 7.000 de persoane iau masa în food court, cărora li se adaugă cei care apelează la serviciile de tip „to go”. 

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302