Pizza Dominium devine Gusto Dominium. Rețeaua anunță noi deschideri de restaurante în 2016

Pizza Dominium devine Gusto Dominium. Rețeaua anunță noi deschideri de restaurante în 2016
person Horeca
access_time_filled

gustodominiumGusto Dominium, unul dintre lanțurile de resturante de origine poloneză prezente pe piața locală, anunță rebrandingul tuturor locațiilor și schimbarea denumirii din Pizza Dominium, mizând, în același timp, pe un avans cu 20% al business-ului în acest an.

După o istorie de cca. 10 pe piața locală, ne-am dorit o repoziționare și am decis rebrandingul tuturor celor șapte locații pe care le deținem. Astfel, începând din acest an, toate restaurantele noastre se numesc Gusto Dominium, odată cu acest lucru fiind realizate și modificări în ceea ce privește amenajarea locațiilor și transformarea lor în restaurante de tip trattoria”, a declarat Daniel Grigorescu, Director General Gusto Dominium.

Potrivit afirmațiilor sale, un alt motiv care a stat la baza rebrandingului a fost faptul că foarte mulți dintre clienții și potențialii clienți identificau locațiile cu o pizzerie, deși meniul cuprindea și produse de bucătărie. Odată cu această shimbare, Gusto Dominium vizează o nouă categorie de clienți, oferind peste 60 produse în meniu, din toate categoriile (pizza, salate, produse de bucătărie internațională, deserturi).

„în acest moment, rebrandingul a fost deja încheiat în majoritatea locațiilor, urmând ca cea din Militari Shopping Center din Capitală să fie realizată în decursul lunii martie, iar în Ploiești să fie definitivată în următoarele două luni”, a mai adăugat Daniel Grigorescu.

Planurile de business ale Gusto Dominium în 2016

Potrivit afirmațiilor Directorului General, rebrandingul va aduce cu sine și o creștere a business-ului cu cca. 20% în acest an. Astfel, dacă în 2015 compania a raportat afaceri de 2 milioane de euro, în acest an valoarea încasărilor poate ajunge la cca. 2,4 milioane de euro.

Un impact deosebit în creșterea cifrei de afaceri îl va avea și deschiderea unei locații în București, planificată pentru luna mai a acestui an. De asemenea, pentru 2016 mizăm pe inaugurarea a încă două noi restaurante Gusto Dominium, odată cu identificarea celor mai bune locații în centrele comerciale din Capitală și din țară”, a mai spus Daniel Grigorescu.

gustodominium2

în acest moment, Gusto Dominium deține pe piața locală 7 locații dintre care 6 în București (AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piața Unirii) și unul în Ploiești (AFI Palace Ploiești). Dintre acestea, cele situate în centrele comerciale dispun de un flux de clienți mai mare și, astfel, de încasări mai ridicate comparativ cu cele stradale.

Balanța între locațiile stradale și cele din mall-uri se echilibrează doar pe perioada verii, când cele care nu se află în centre comerciale atrag un număr mai mare de clienți datorită teraselor generoase”, a încheiat reprezentantul companiei.

Despre Gusto Dominium

Gusto Dominium este una dintre rețelele de restaurante cu tradiție pe piața locală, prima locație fiind inaugurată în 2007. Rețeaua cuprinde, în acest moment, 7 locații în AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piața Unirii și AFI Palace Ploiești, și pune la dispoziția clienților peste 60 de preparte de pizzerie, bucătărie internațională, desert și o gamă largă de băuturi.

Compania este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înființat în 1993 și deține 70 de restaurante pe piața poloneză. Grupul a realizat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302