Românii vor mai multe opțiuni pentru mâncare sănătoasă în mall-uri

Românii vor mai multe opțiuni pentru mâncare sănătoasă în mall-uri
person Horeca
access_time_filled

foodcourtmallRomânii vor să mănânce mai sănătos la mall. Vizitatori frecvenți ai mall-urilor, românii își doresc să găsească aici mai multe opțiuni pentru mâncare sănătoasă, indică studiul “Food&Beverage in a shopping center”, realizat de CBRE România. De asemenea, 35% dintre românii intervievați și-ar dori să existe mai puține restaurante fast-food în centrele comerciale.

CBRE România a realizat un amplu studiu privind preferințele și opțiunile românilor de petrecere a timpului liber în centre comerciale și mall-uri. Cercetarea “Food&Beverage in a shopping center” a analizat răspunsurile a aproximativ 1000 de persoane, din toate zonele țării, aparținând tuturor grupelor de vârstă.

Românii, vizitatori frecvenți ai mall-urilor

Din raportul întocmit de departamentul Research al CBRE România, se conturează un profil detaliat al consumatorului român care vizitează centrele comerciale. Astfel, românii sunt considerați vizitatori frecvenți ai mall-urilor – peste 65% din cei chestionați merg în mall-uri cel puțin o dată pe săptămână. Preferințele a peste jumătate din respondenți se îndreaptă către marile centre comerciale care au mai mult de 50 de magazine; centrele comerciale mici situate în oraș sunt pe locul doi în topul vizitatorilor, urmate de marile centre de la marginea orașelor. Centrele comerciale situate în orașe sunt preferate atât de vizitatorii frecvenți cât și de cei ocazionali.

Cei mai mulți români își doresc să găsească mai multe opțiuni pentru mâncare sănătoasă, oferte inovative, dar și facilități pentru familiile cu copii. De asemenea, consumatorii își doresc zone de relaxare cu mai mult confort, facilități sporite în zonele de parcare, facilități pentru copii și acces gratuit la rețelele de internet Wi-Fi, arată studiul CBRE.

Criterii în alegerea mall-urilor

Cei mai importanți factori în alegerea unei destinații de shopping sunt accesibilitatea locației, mixul de magazine și servicii, prezența unor magazine sau retaileri și cât de atractivă e zona de cafenele și restaurante”, spune Luiza Moraru, Head of Retail&Asset Services, CBRE Romania.

Șaptezeci la sută din cei intervievați spun că, deși scopul principal pentru care ajung în mall este să ia masa, merg apoi să viziteze și magazinele. Este cel mai mare procent înregistrat în toate cele 22 de țări în care a fost realizat un astfel de studiu. De asemenea, majoritatea respondenților – 94% – merg însoțiți de prieteni, rude, copii sau colegi când iau masa în centrele comerciale.

Cercetarile noastre mai arată că românii apreciază într-o măsură mai mare decât alți consumatori din Uniunea Europeană existența unor opțiuni de mâncare sănătoasă, calitatea mâncării, servirea rapidă, conceptele noi și interesante de restaurante”, explică Laura Dumea-Bencze, Head of Research, CEE, CBRE România.

O treime dintre respondenți resimt lipsa unor restaurante de top în centrele comerciale, iar 35% dintre intervievați ar vrea să existe mai puține restaurante fast-food în centrele comerciale

Mai puțin de jumătate dintre cei chestionați – aproximativ 36% – consideră ca au avut experiențe excelente sau foarte bune când au luat masa la mall, iar o treime dintre respondenți resimt lipsa unor restaurante de top în centrele comerciale pe care le vizitează.

în privința tipurilor de mâncăruri pe care le savurează românii în mall-uri, 35% dintre aceștia iau o gustare, 29% preferă să ia prânzul și doar 1% merg în mall pentru mic dejun, acesta din urmă fiind cel mai mic procent înregistrat între toți respondentii din Uniunea Europeană.

Rețelele de fast food nu sunt considerate opțiuni majore în viitor pentru consumatori, mai precizează studiul CBRE, de vreme ce doar 25% dintre aceștia își doresc mai multe rețele de fast food în mall-uri, în timp ce 35% dintre cei intervievați ar vrea să existe mai puține astfel de unități tip în centrele comerciale.

Despre CBRE Group, Inc.

CBRE Group, Inc. (NYSE: CBG), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie în domeniul imobiliar din lume și societate de investiții (în termeni de venituri, 2015). Compania are mai mult de 70.000 de angajați (excluzând companiile afiliate) și deservește proprietarii de active imobiliare, investitorii și chiriasii prin intermediul celor peste 400 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. CBRE oferă consultanță strategică și executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăților, servicii corporate, administrarea proprietăților, management de proiect; bancare ipotecare, evaluare, servicii de consultanță pentru dezvoltări imobiliare, de administrare a investițiilor și de cercetare și consultanță. Vă rugăm să vizitați site-ul nostru la www.cbre.ro.

Sursă foto: www.oradestiri.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302