Primul restaurant amendat pentru nerespectarea Legii antifumat
5.000 de lei – prima amendă primită de o societate comercială pentru încălcarea Legii antifumat. Sancțiunea a fost dată ieri de către inspectorii Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București.
Ieri, dispeceratul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a fost sesizat de către o familie că în incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu, se arată într-un comunicat al Poliției locale. Ajunși imediat la fața locului, reprezentanții Serviciului Control Comercial din cadrul Poliției Locale a Municipiului București au constatat că reclamația se adeverește – în restaurantul respectiv nu se respecta nicio prevedere a noii legi antifumat.
Inspectorii au văzut că locul în care se fuma era o construcție închisă, aflată în curtea unui imobil, aceasta fiind formată din doi pereți ficși și doi pereți din poliplan transparent, acoperită cu tavan retractabil închis. Mai mult, înăuntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienți ai restaurantului fumau în momentul sosirii echipajului de control al P.L.M.B.
Potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasă este definit ca fiind spațiu public închis unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, societatea comercială a fost amendată contravențional cu 5.000 de lei.
Tot în această săptămână, patrulele Serviciilor Circulație și Ordine Publică din cadrul P.L.M.B. au aplicat mai multe avertismente și sancțiuni contravenționale unor persoane care nu au respectat prevederile Legii antifumat și au fost surprinse că fumau în mașinile de serviciu sau în stațiile închise ale R.A.T.B.
Sursă foto: www.clujust.ro