Un lanț de restaurante vrea să-i determine pe români să renunțe la telefonul mobil pe durata mesei
Lanțul de restaurante Pizza Hut lansează o campanie prin care își propune să „de-telefonizeze” mesele românilor, motivându-i să renunțe la utilizarea telefonului mobil pe durata mesei.
“Dependența de telefonul” mobil este unul dintre cele mai controversate subiecte la momentul actual și s-a constatat că unii utilizatori ajung să îl verifice de până la 900 de ori pe zi. Astfel, Pizza Hut are o nouă provocare, după ce în toamna anului trecut misiunea lanțului de restaurante a fost „detastaturizarea” meselor românilor.
Noua campanie îi îndeamnă pe consumatori să se detașeze de telefonul mobil în timpul meselor și să se bucure mai mult de gustul mâncării și de momentele petrecute cu cei dragi.
„în ultimii ani, oamenii și-au schimbat obiceiurile când vine vorba de masă și putem observa că, în paralel cu mâncatul, ei mai au o a doua ocupație – fie că sunt la birou, deasupra tastaturii, fie în restaurant cu telefonul în mână, tehnologia înlocuiește socializarea de altă dată. încă de anul trecut ne-am propus să îi ajutăm pe clienții noștri să <redescopere bucuria meselor în oraș> și să renunțe la prânzul servit deasupra tastaturii. Ne dorim să continuăm misiunea noastră și să le arătăm că telefoanele ne pot distrage atenția de la momente cu adevărat importante. Masa a fost întotdeauna un prilej bun de socializare, de aceea noi dorim să îi încurajăm pe români să se bucure mai mult de preparate delicioase și de conversațiile cu cei dragi”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Pizza Hut.
în cadrul restaurantelor au fost semnalizate două zone, iar clienții vor avea posibilitatea de a alege o masă în „zona dependenților de smartphone” sau în zona celor „independenți”.
Pizza Hut, lanțul de restaurante cu un concept casual, operează pe piața românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994 și în prezent deține zece restaurante în București, două în Cluj și Timișoara și câte unul în Iași, Constanța, Ploiești, Brașov și Oradea.