Campanie pentru promovarea vinurilor Dobrogei

Campanie pentru promovarea vinurilor Dobrogei
person Horeca
access_time_filled

Crama Darie – Winery, Crama Histria, Crama Trantu, Domeniile Clos Des Colombes și Alira Vinul sunt cele cinci crame cu ale căror vinuri va începe un demers în premieră pentru România, în care producătorii de vin dintr-o regiune și-au dat mâna cu un retailer specializat (Vinmag) și cu singura revistă specializată în vin (Vinul.ro), pentru a promova, împreună, o mare zonă viticolă a țării noastre.

Evenimentul de lansare al campaniei va avea loc joi, 23 iunie a.c., de la orele 19.00, la magazinul Vinmag din B-dul Ion Mihalache nr. 92, Bloc 44 A2 (intrarea pe lângă magazinul Mega Image) și va include prezentarea cramelor participante, precum și o degustare amicală de vinuri de la cele cinci crame participante în faza inițială a proiectului, însoțită de mici gustări.

vinurile Dobrogei

Accesul la eveniment se face numai cu rezervare telefonică prealabilă și prin achiziționarea – de la fața locului – a unui voucher în valoare de 40 lei, pe care îl puteți folosi la cumpărarea oricărui vin care v-a plăcut. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0723 335 155.

Intrați pe http://www.vinmag.ro/vinurile-dobrogei.html și puteți găsi acolo toate vinurile, cu detalii despre gustul și aromele fiecăruia, cu o scurtă prezentare a cramelor și oamenilor care le dau naștere.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302