Programele și excursiile opționale, tot mai solicitate de turiștii de pe litoral

Programele și excursiile opționale, tot mai solicitate de turiștii de pe litoral
person Horeca
access_time_filled

hergheliamangaliaDe la un an la altul tot mai mulți români care aleg să-și petreacă vacanțele pe litoralul românesc și nu numai își îndreaptă atenția către programele și excursiile opționale. Numărul în continuă creștere al turiștilor care aleg litoralul nostru și turismul intern în general, îmbunătățirea calității serviciilor oferite în acest sector, experiența dobândită în vacanțele de pe alte meleaguri dar și conjunctura internațională tensionată în ceea ce privește unele destinații externe au determinat dezvoltarea turismului intern și totodată a acestui segment opțional, potrivit agenției de turism Paradis – Vacanțe de vis.

Fie că este vorba de cele peste 2 milioane de turiști români care aleg anual litoralul românesc sau de cei circa 50.000 de turiști străini care ajung aici în mod organizat sau pe cont propriu, trăsătura comună a profilului turistului ultimilor ani este definită de reîntoarcerea la istorie și cultură, dar totodată și de deschiderea către nou, de nevoia de cunoaștere și acțiune.

Dacă în primii ani după Revoluție programele opționale aproape lipseau cu desăvârșire iar în anii 2000 le puteam număra pe degetele de la o mână, iată că în 2016, numai litoralul românesc își așteaptă turiștii cu peste 15 programe de bază, culturale, gastronomice sau de aventură, cu prețuri pentru toate buzunarele sau programe pentru toate tipurile de turiști, dornici de acțiune sau relaxare”, subliniază Aurelian Marin, directorul general al Paradis Vacanțe de Vis, cel mai mare touroperator din Constanța dedicat Litoralului românesc și turismului intern.

Cât costă excursiile opționale?

Turistul poate beneficia de un tur pietonal al Constanței pentru de 50 lei; o vizită a Cetății Histria – prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre, pentru 80 de lei; o plimbare cu caii celebrei herghelii din Mangalia pentru circa 100 lei; un prânz pescăresc tradițional sau o seară românească, grecească, turcească sau arăbească autentică pentru 100 – 135 lei; o vizită pe litoralul bulgăresc al Mării Negre la Castelul Reginei Maria de la Balcik & Grădina Botanică, circa 130 de lei; un tur UNESCO în Delta Dunării, rezervație a Biosferei, pentru 170 de lei; o plimbare pe mare cu nava de croazieră la 170 de lei sau pentru turiștii dornici de adrenalină maximă, un program Jeep Safari în Delta Dunării la 490 de lei per adult și 150 de lei pentru copii.

Top 5 excursii opționale de pe litoralul românesc

1. TUR UNESCO – Croazieră Delta Dunării
2. Seară grecească autentică cu formație și spectacol
3. Castelul Reginei Maria de la Balcik & Grădina Botanică
4. București – Tur Regal
5. Tur pietonal Constanța

Topul extins al excursiilor opționale:

6. Degustare de vinuri la Crama Murfatlar
7. Cetatea Histria
8. Adamclisi și Mănăstirea Sf. Andrei
9. Prânz pescăresc tradițional
10. Echitație la Herghelia Mangalia (Preț:  109 Ron/ adult / cal: 5 min.; 96 Ron / copil / ponei: 5 min.)
11. Plimbare pe mare cu nava de croazieră
12. Plimbare cu velierul pe mare
13. Plimbare cu caiacele pe mare  (Preț: 50 Euro / ora; închiriere caiac + instructor)
14. Scuba Diving
15. Jeep Safari în Delta Dunării (Preț:  490 Ron/ adult; 150 Ron pentru copii 6 – 15 ani)

în urma analizei cererilor Paradis Vacanțe de Vis, reiese faptul că turiștii străini preferă excursiile opționale în Delta Dunării și Bucharest Royal City Tour iar cei români sunt interesați de excursia de o zi la Balcik (Bulgaria), la Palatul Reginei Maria și de croaziere în Delta Dunării. în mod detașat, câștigătoarea excursiilor opționale de pe litoralul românesc este Delta Dunării, aflată la o distanță relativ mică (118 km) de stațiunile din nordul Mării Negre.

în ceea ce privește tipologia turiștilor care apelează la programe opționale, trebuie spus că ponderea este echilibrată, fiind împărțită între familii cu copii până în 14 ani, tineri – elevi/studenți și cupluri.

Excursiile opționale vin în completarea pachetelor turistice clasice și le personalizează, de aceea le-am putea numi, metaforic, „cireașa de pe tort” a vacanței turistului. Acestea sunt importante pentru toți participanții la desfășurarea lor, atât pentru turiștii care vor avea o vacanță completă sau organizatori – fiindcă fidelizează clientela agenției, cât și pentru cei care oferă serviciile conexe de transfer, restaurație, agrement”, declară Aurelian Marin.

Câți dintre turiștii străini și români cumpără programe opționale pe litoralul românesc?

40.000 de turiști străini

20 de mii de străini care ajung în România pe calea aerului, mijloace rutiere sau cu trenul apelează la programe opționale. Dintre aceștia, jumătate achiziționează pachetele prin agențiile de turism iar cealaltă jumătate direct de la furnizorii de acest tip de servicii.  Acestor turiști străini li se mai pot adăuga înca 20 de mii de pasageri ai vaselor de croazieră care acostează în portul Constanța, turiști care cumpără servicii opționale pe litoralul românesc.

20.000 de turiști români

10.000 de români cumpără acest tip de programe prin intermediul agențiilor de turism și tot atâția în mod individual, direct de la furnizor.

Factorii de natură socială, stresul cotidian dar și climatul geopolitic mondial duc la o migrație continuă a turiștilor pe diferite zone, fie că vorbim despre turismul intern sau de outgoing. De aici și o nouă înțelegere asupra turismului, a unui turist din ce în ce mai curios și mai dornic de a rememora momente unice ale istoriei sau de a trăi în mod activ și inedit prezentul.

Sursă foto: www.haisitu.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302