Brandingul de restaurant, instrument de creștere a afacerii
Ne întrebăm de multe ori care este rețeta unui restaurant de succes: un loc cu vad, un bucătar bun, serviciile competente, o experiență inedită, o reclamă surprinzătoare, o investiție considerabilă, relațiile sau, pur și simplu, norocul? Puțin din toate, aș putea spune, însă care este dozajul optim?
întrebarea pe care vă invit să o puneți de fapt este “Despre ce este restaurantul meu, care este povestea lui?”. Dacă știm să răspundem în 2-3 cuvinte, iar același răspuns nu poate fi dat și de către ceilalți competitori ai tăi, înseamnă că ai un Brand și o promisiune unică pe care o faci clientului tău.
Să luăm exemplul unor branduri care au făcut istorie în lume: Buddha bar construiește un concept de atmosferă exotică. Hard Rock Cafe este “authentic American”.
Brandul nu este un logo pe care îl pui pe o casetă luminoasă. Brandul este o poveste pe care o spui prin tot ceea ce faci și se întâmplă în restaurantul tău: de la conceptul restaurantului, meniu și bucătar, până la design-ul, atmosfera, serviciile și implicarea socială pe care o ai.
Brandul este promisiunea pe care o faci clienților tăi și o ții zi de zi, prin tot ceea ce faci.
Brandingul oferă direcția întregii afaceri. Brandingul este un proces complex de construcție, realizat de consultanți specializați; o știință care are la bază metode specifice de analiză, demers strategic și creativ – toate acestea traducându-se în final într-o poziționare de brand unică și memorabilă.
Doar după ce știm care este conceptul vom fi în măsură să decidem specificul meniului și cum va fi unic acesta, cum vom utila bucătăria, care sunt direcțiile de design, care va fi atmosfera, cum alocăm resursele eficient. La finalul acestui demers, vom avea un produs coerent.
Doar după ce alegem conceptul unic și memorabil al restaurantului nostru avansăm la pașii următori:
- amenajarea locației
- organizarea bucătăriei
- recrutarea personalului
- producția materialelor de comunicare ș.a.m.d.
Așadar, îndată ce ești dispus să investești într-un restaurant, ia în calcul brandingul ca proces și ca investiție.
7 Teme de reflectare pentru viitorul tău brand de restaurant
Ai decis să investești pentru a deschide un restaurant nou. Asigură-te de la început că baza pe care îți construiești afacerea ține cont de elementele esențiale care îți pot aduce succesul.
1. Ce vrei, știi și poți să le oferi clienților tăi?
Brandurile antreprenoriale sunt, și este firesc să fie, puternic influențate de personalitatea și viziunea ownerului. Demersul strategic trebuie deci să înceapă cu o incursiune în personalitatea celui care deține brandul. Așadar, ce știi și ce îți place să faci pentru clienții tăi? Care este oferta ta pentru clienții restaurantului tău?
2. Cine sunt clienții tăi?
Pe cine vizezi? Cum arată? Din ce își câștigă existența? Ce experiențe își doresc? Ce insight-uri ai despre clienții tăi?
3. Cu cine te bați pentru clienții tăi?
Cine îți sunt competitorii? Pe ce dau bani clienții tăi când nu vin la tine? Ce experiențe au clienții tăi în restaurantul competiției tale?
4. Cu ce ești sau poți fi diferit față de competitorii tăi?
5. Care sunt valorile și personalitatea restaurantului tău?
6. De ce să te creadă și să te cumpere clienții tăi?
7. Care este promisiunea ta / esența brandului tău?
Acesta este un ghid de evaluare, pe care îți recomandăm să îl parcurgi înainte de a lua deciziile legate de poziționarea și conceptul restaurantului tău. Brandingul construit corect este primul avantaj competitiv pe care ți-l creezi și, în același timp, un instrument de creștere a afacerii.
Parte a grupului de comunicare Hello, Foodwise Marketing este hub de branding, conținut și creativitate pentru industria de food&beverages din România – corporații, antreprenoriate și comunități de consumatori. Competențele Foodwise Marketing include dezvoltarea de concepte “la cheie” în zona de retail și HoReCa, reunind un portofoliu extins de colaboratori, cu specializări complementare, dezvoltarea de concepte, branding și execuție integrală de proiecte. www.foodwise.marketing/blog/
Articol scris de Marilena Istrătescu – Managing Partner Foodwise/Grupul HELLO în ediția 80 a revistei Horeca România.