Șerban Dâmboviceanu, Corcova: “Piața horeca e în plină efervescență, la fel și piața vinului”

Șerban Dâmboviceanu, Corcova: “Piața horeca e în plină efervescență, la fel și piața vinului”
person Horeca
access_time_filled

“Piața horeca din România e în plină efervescență și ăsta e un lucru îmbucurător pentru noi, pentru că atât timp cât facem vinuri pentru gastronomie trebuie să existe mai întâi gastronomie”, ne-a declarat Șerban Dâmboviceanu, coproprietar al companiei Corcova Roy&Dâmboviceanu, cu ocazia unui masterclass pe care l-a susținut la târgul de vinuri WineUp Fair in Transylvania.

Șerban Dâmboviceanu consideră că există un apetit pentru vinuri de calitate în rândul consumatorilor români și subliniază că în România se produc din ce în ce mai multe vinuri de calitate. “Așa cum există o efervescență în domeniul horeca, așa există și în domeniul vinului în România. Se dezvoltă din ce în ce mai multe crame noi mici, care vin cu vinuri de calitate, vinuri interesante și ele își găsesc consumatori. Consumatorul român este și curios și avid de noutate și ăsta e un lucru bun pentru industria noastră”, crede reprezentantul vinurilor Corcova.

Despre prezența și activitatea Corcova Roy&Dâmboviceanu în sectorul HoReCa, consumul de vin din restaurante și obiectivele companiei în acest segment, am vorbit pe larg cu Șerban Dâmboviceanu.

Serban Damboviceanu

Ce ne puteți spune despre prezența vinurilor Corcova în HoReCa și cum vedeți această piață?

HoReCa este piața principală în care noi ne desfacem produsele, toate vinurile noastre sunt listate în HoReCa.  Am început în iunie 2010 în București și ne-am dezvoltat în special în orașele principale ale țării, acolo unde zona de horeca este dezvoltată.

Piața horeca e în plină efervescență, se dezvoltă, și ăsta e un lucru îmbucurător pentru noi pentru că atât timp cât facem vinuri pentru gastronomie trebuie să existe întâi gastronomia și apoi și vinurile care să însoțească preparatele culinare. Pentru noi e un lucru foarte bun că horeca se dezvoltă, sigur, eu mă gândesc acum la restaurantele de calitate care încep să apară, pentru că restaurante și cantine au existat întotdeauna, problema este că nu ținteau aceleași țeluri ca acum. Acum sunt restaurante unde bucătăria este foarte evoluată și interesantă, cu note originale, nu mai sunt doar copiate stilurile vest-europene, există deja interpretări ale bucătăriei românești tradiționale, interpretări moderne și stiluri originale care au inspirație în bucătării diverse din lume. Toată această evoluție ni se pare interesantă în ultima vreme, inclusiv din punct de vedere al designului locațiile horeca care apar sunt excepționale și chiar avem câteva locații care sunt în topuri mondiale la acest capitol. 

Cum vedeți consumul de vin în restaurantele din România?  Se vorbește de un consum relativ scăzut al vinului în HoReCa comparativ cu alte băuturi, cum ar fi berea de exemplu.

Eu zic că în România, din fericire, se consumă vin și există un apetit al consumatorului român pentru vinul de calitate. Sigur că berea, pentru că e susținută de bugete de marketing pe care noi nici nu le visăm vreodată, are probabil preponderență, dar vinul, din fericire, este căutat de consumatorul român și, la fel cum există o efervescență în domeniul horeca, la fel există și în domeniul vinului în România. Se dezvoltă din ce în ce mai multe crame noi mici, care vin cu vinuri de calitate, vinuri interesante și ele își găsesc consumatori. Consumatorul român este curios și avid de noutate și ăsta e un lucru bun pentru industria noastră și pot afirma că piața românească este o piață bună pentru vinuri. Mai avem mult de parcurs și trebuie să reușim să convingem mulți consumatori să treacă de la consumul de vin simplu sau de la consumul de vin la bag in box, ca să nu mai vorbesc de consumul de vin de țară, să treacă la consumul de vin îmbuteliat de calitate, dar, oricum, există clar în rândul consumatorilor din România un apetit pentru vin de calitate.

Ce credeți că ar putea fi făcut pentru a stimula vânzarea vinului în HoReCa și ce faceți la Corcova pentru a stimula acest consum?

în primul rând ne străduim să fim prezenți în horeca. Apoi ne străduim să facem degustări, prezentări, recomandări de asocieri culinare, spunem care sunt avantajele pentru sănătate – și nu sunt puține, sunt foarte multe; e mult mai sănătos să bei vin, să însoțești o masă bună cu un vin de calitate decât să bei alte băuturi. Bineînțeles că este bine să consumăm vin de calitate, dar cu moderație. Decât să consumăm mult și prost mai bine dăm aceeași bani și consumăm ceva bun și mai puțin. Doar când consumăm moderat obținem acel efect benefic pentru sănătate.

Apoi ne străduim să educăm consumatorul. Sunt foarte mulți oameni care doresc să cunoască mai multe despre vin, să înțeleagă vinul, și asta o fac prin masterclass-uri cum a fost cel organizat la WineUp, unde am prezentat podgoria noastră pe de o parte, dar și filosofia, tehnologiile ce stau în spatele acestor vinuri, felul cum le producem, cum trebuie să le asociem și cum să le consumăm. Această educație a consumatorilor e foarte importantă mai ales pe termen lung pentru că trebuie să încercăm să ne dezvoltăm siguri această piață, nu să ne bazăm pe ajutor din altă parte.

vinuricorcova

Cine ar trebui să se ocupe de educarea consumatorului de vin din HoReCa?

Toți avem un rol. Noi ca producător încercăm, măcar în locațiile unde intră vinul Corcova pe meniu, să prezentăm clienților vinurile noastre, poate consumatorii acelui loc nu au auzit încă despre vinul nostru și încercăm să-l prezentăm oamenilor la mese, să le și vorbim un pic despre el. Apoi, noi explicăm oaspătarilor și somelierilor din locațiile respective ce facem, le spunem care e filosofia noastră, le vorbim despre vinurile noastre, pentru că ei sunt apoi în contact zi de zi cu clienții restaurantului. Ei sunt mesagerii, ei pot să transmită informații despre vinurile noastre și pot s-o facă într-un mod imparțial. Ei ar trebui să știe despre toate vinurile pe care le au în meniu, dar nu arunc toată responsabilitatea asupra lor, pentru că la rândul lor ei trebuie să știe lucrurile astea de la noi. Deci noi trebuie să-i pregătim și să le transmitem toate informațiile pe care ei le pot da mai departe. Dar, sigur, fiecare își are rolul lui.

Cum au evoluat vânzările în canalul HoReCa anul trecut?

Noi suntem în continuă creștere și sperăm să continuăm tot așa. De aceea și gama Jirov pe care o avem, orientată în special către retail, acum o orientăm mai mult către horeca, tocmai pentru că cererea este în creștere în horeca. Evoluția noastră este foarte bună și asta în ciuda faptului că au apărut multe crame noi pe piață. Deci piața horeca și a vinurilor de calitate crește, asta e un lucru cert.

Cum este procesul de listare a unui vin în restaurant?

Cel puțin la început, când nu eram cunoscuți, sigur că era un lucru greu, pentru că veneam cu un brand nou care nu era cunoscut și trebuia să ducem o muncă de convingere destul de dificilă și parcursul era de multe ori anevoios. Acum, pentru noi, nu mai e chiar așa de dificil pentru că vinurile noastre sunt cunoscute, consumatorii le cer și atunci ne este relativ ușor să le listăm în horeca. Dar sigur că acest lucru presupune oricum o muncă, un efort, pentru că trebuie să mergem, să discutăm cu managerii de restaurant.

în opinia dumneavoastră, ce criterii ar trebui să aibă un restaurant atunci când își selectează vinurile pentru lista de vin?

în câteva cuvinte, pentru că am putea să discutăm mult depre aspectul ăsta: în primul rând o asociere corectă a vinurilor cu preparatele, să existe cel puțin 2-3 variante de vin pentru fiecare preparat al restaurantului. Și apoi să existe o diversitate a zonelor geografice, a zonele viticole principale ale țării. Calitatea vinurilor și, foarte important, trebuie să fie o coerență între nivelul de preț general al restaurantului și nivelul de preț al vinurilor selecționate.

Pentru că ne aflăm la Cluj, cum vedeți consumul de vin din Cluj și piața horeca de aici?

Clujul e în general un oraș care se dezvoltă foarte frumos și partea de gastronomie este în ton dezvoltarea orașului. Mie îmi face întotdeauna o mare plăcere să vin aici la Cluj, e un oraș european din toate punctele de vedere, inclusiv al gastronomiei. Sunt foarte multe restaurante bune și foarte frumoase și cel puțin ca design deja Clujul bate Bucureștiul. Și consumul de vin este în creștere aici, este o piață foarte bună pentru noi. După București, în Cluj vindem cel mai bine.

în ce orașe aveți o prezență bună în sectorul horeca?

București, Cluj, Constanța, Brașov, Sibiu, Cluj, Oradea, Timișoara, Arad și în zona noastră, Severin, Târgu Jiu, Craiova, Pitești, pentru că sunt orașele apropiate de noi.

Ce obiective aveți pe segmentul horeca? Vreți să vă extindeți?

Trebuie să gestionăm cu atenție acest sector pentru că noi vindem toată producția, deci nu putem face listări la nesfârșit, trebuie să fim atenți să păstrăm o corelație între cantitățile pe care le avem disponibile și numărul de restaurante în care avem vinuri listate. în același timp, noi creștem și exporturile. Și ne dorim să creștem exporturile nu pentru a priva piața românească de vinurile Corcova ci pentru că vrem să facem cunoscut vinul de Corcova, dar și vinul românesc în general, peste hotare. Trebuie să reușim să câștigăm notorietate pe piețele externe și din cauza asta încercăm să avem o arie cât mai extinsă de prezență. Și atunci trebuie să fim într-adevăr atenți la numărul de locații și la volumele pe care le putem angaja.

Cât vin exportați?

25% din producție și este un procent în creștere. Principala piață de export este Franța, apoi America, Japonia, Polonia, Germania, Ungaria. Vrem să creștem acest procent și prezența pe piețele din afară, dar ne interesează o prezență de calitate. Noi nu urmărim vânzarea de volume în supermarketuri, pe noi ne interesează să fim prezenți tot în horeca și asta e o muncă dificilă și cere mult efort pentru a reuși să listăm vinurile în horeca, în străinătate. 

în străinătate țintim tot restaurante premium și ne mândrim că suntem deja prezenți în restaurante cu stele Michelin, în Franța și Polonia, ceea ce este mare lucru, pentru că nivelul exigențelor e foarte ridicat acolo, nu-și permit niciun fel de greșeală. Vinul care însoțește preparatele lor trebuie să fie perfect.

Vrem să ducem vinurile Corcova în cât mai multe locuri, nu ne concentrăm pe o singură piață.

vinuricorcova2

Care sunt principalele piedici/greutăți la export?

Cea mai mare piedică este lipsa de notorietate a vinului românesc, pentru că oamenii în străinătate nu știu că în România se produce vin și atunci când știu, din păcate, avem o notorietate negativă, în sensul că ei își amintesc de vinurile românești proaste care erau exportate în trecut și din cauza asta trebuie să ne luptăm cu o idee a priori pe care ei o au despre vinul nostru. Iarăși, imaginea țării e un aspect negativ, pentru că un vin din România clar se va vinde mai greu decât un vin din Chile, din Argentina – nu mai vorbim de vinurile din Italia, Franța, Spania. Avem, din păcate, o notorietate negativă ca țară. Apoi, lipsa de sprijin a autorităților, pentru că statul nu caută în mod real să stimuleze sectorul și noi ne confruntăm pe piața internațională cu alte țări care își susțin prroducătorii și care vin cu investiții masive în marketing pentru promovarea vinurilor. Și mă refer chiar la țări apropiate geografic, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Austria. în Austria, în ciuda faptului că vinurile lor sunt deja cunoscute și se vând foarte bine în afară, producătorii sunt în continuare susținuți masiv de stat.

Când vă referiți la susținerea statului la ce vă referiți mai exact?

De pildă investițiile în prezența la târgurile internaționale sunt investiții foarte mari, pe care cramele nu și le permit întotdeauna sau nu și le pot permite la nivelul la care se fac lucrurile acestea de către ceilalți mari actori. Chiar și țările cu tradiție, Franța sau Italia, la târgurile internaționale au standuri finanțate de regiuni, unde producătorii doar trebuie să ducă vinurile și să asigure prezența la stand. Sigur există și producători care au resurse mai importante și își fac standuri separate. Poate cel mai bun exemplu în direcția asta este Austria. Austria închiriază o hală întreagă, ceea ce reprezintă o investiție uriașă. Și nu doar că închiriază hala, dar face nenumărate acțiuni de marketing care nu pot fi făcute de un producător sau nici măcar de o asociație de producători. Ei cumpără spații media pe televiziuni internaționale, în publicații internaționale, au campanii masive de promovare a vinului austriac și bineînțeles că toate aceste investiții se întorc înzecit, pentru că apoi vinurile produse acolo se vând bine, producătorii generează taxe, impozite și contribuie la bugetul de stat cu sume mult mai mari. Dar aceste lucruri trebuie să le înțeleagă cineva în rândul guvernanților…

Interviu realizat de Diana SBâRCEA.

Sursă foto1: www.daciccool.ro

Sursă foto2 și foto3: pagina de facebook Corcova Roy&Dâmboviceanu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302