Ursus Breweries, un business (tot mai) sustenabil

Ursus Breweries, un business (tot mai) sustenabil
person Horeca
access_time_filled

sustenabilitateursusUrsus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, lansează al cincilea Raport de Sustenabilitate al companiei, prin care prezintă performanța sa non-financiară, urmărind patru teme principale, relevante atât angajaților, cât și partenerilor companiei: Berea, Elementul de mediu, Responsabilitate și Elementul Uman, rămânând, astfel, fideli activității companiei: BERE.

Raportul de Sustenabilitate este o premieră pentru piața locală, fiind primul elaborat conform Standardelor GRI – lansate la finalul anului 2016 și devenind obligatorii începând cu 1 iulie 2018. Mai mult, este primul raport de acest fel din industria berii din Europa și unul dintre primele din lume. Totodată, este felul prin care Ursus Breweries demonstrează consecvența și continuitatea în abordarea sustenabilității, compania lansând, cu 2 ani în urmă, și primul raport validat GRI G4 din România.

Raportul reflectă activitatea de business a companiei în România și acoperă amprenta economică, socială și de mediu, dar și abordarea de sustenabilitate și activitățile întreprinse în parcursul anului financiar 2015-2016:

•    63% din totalul cheltuielilor au reprezentat achiziții de produse și servicii de pe piața locală;
•    Investiții de aproximativ 7 milioane de euro în retehnologizarea fabricilor locale;
•    46,65% din funcțiile de management sunt ocupate de femei;
•    97,5% rată de reciclare a deșeurilor organice;
•    Zero decese din accidente de muncă (companie și subcontractori);
•    36.160 ore de formare profesională.

raportsustenabilitateursus

Raportul de sustenabilitate 2015/2016 al Ursus Breweries poate fi consultat AICI.

Sustenabilitatea este un aspect fundamental al activității noastre, aplicarea unei conduite de business sustenabile fiind deja o normalitate în Ursus Breweries. Rezultatul acestei viziuni este cuprins în cel mai recent raport de dezvoltare durabilă, care reprezintă o carte deschisă către a înțelege performanța non-financiară a companiei. Acesta este al cincilea raport de sustenabilitate pe care îl publicăm, așadar suntem transparenți, suntem deschiși către dialog și suntem acum, cu ajutorul angajaților, partenerilor, colaboratorilor și comunităților în care operăm, deschizători de drumuri în domeniul sustenabilității”, a declarat Igor Tikhonov, Președinte Ursus Breweries.

Rezultatele companiei în aria dezvoltării sustenabile au fost reflectate în recunoașterea primită public. Astfel, Ursus Breweries:

•    A fost recunoscută drept cea de-a treia cea mai responsabilă companie din România în 2015, urmărind performanța non-financiară a organizației;
•    A primit Certificatul de Excelență în cadrul Forbes Green Awards pentru stabilirea unui program de lungă durată de reducere a resurselor și emisiilor de carbon;
•    A primit premiul 1 la CSR Awards Gala în 2015 și 2016 pentru campania socială „9 luni cu 0 alcool”;
•    A primit Silver Award for Excellence, în cadrul PR Award 2016, la categoria „Comunicare publică” pentru campania „9 luni cu 9 alcool”.

De asemenea, în termeni de raportare non-financiară, precedentul raport de dezvoltare durabilă al companiei, validat de către GRI G4, a fost premiat ca:
•    Cel mai bun raport din România – Deloitte, Green Frog 2015;
•    Distincție la nivel european – Deloitte Green Frog 2015;
•    Cel mai bun raport anual – PR Award 2015.

Raportul de dezvoltare durabilă al Ursus Breweries este încununarea unui demers anual, buna noastră practică voluntară, precum și o dovadă a respectului nostru pentru angajații și partenerii noștri. De asemenea, este rezultatul eforturilor și perseverenței unei echipe dedicate acestei direcții de dezvoltare. Nu este mult să spunem că fiecare angajat Ursus Breweries și-a adus contribuția în aria sa de expertiză pentru a întări infrastructura de sustenabilitate a companiei”, a declarat Robert Uzună, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell și St Stefanus.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302