Radisson Blu deschide un restaurant și bar lounge cu specific asiatic

Radisson Blu deschide un restaurant și bar lounge cu specific asiatic
person Horeca
access_time_filled

gingerradisson2Hotelul Radisson Blu din București, anunță deschiderea unei locații cu specific asiatic: Ginger Sushi Bar & Lounge. Noua locație, aflată în incinta hotelului, vine în completarea multiplelor restaurante și baruri ale hotelului, oferind o experiență culinară internațională extinsă și poziționând Radisson Blu în topul preferințelor gurmanzilor.

Bucătăria este inspirată de deliciile asiatice, accentul fiind pus pe preparate ca sushi sau fructe de mare, dar și pe altele, precum tartrul asortat, salata SomTam, sashimi sau nigiri, o mică selecție de mâncăruri fierbinți sau reci, toate pregătindu-se la barul deschis, situat în mijlocul restaurantului.

Pentru această locație cu nume cool, tavan decorat cu bare de lemn și podea din oțel, nu doar meniul este cel care oferă gustul perfect, dar și barul, unic, completează atmosfera în cel mai bun mod posibil. în plus față de băuturile asiatice și faimosul sake, locația oferă și o largă selecție de vinuri de calitate superioară, precum si o selecție de șampanie si Prosecco. Stilul său modern este completat de o colecție de diverse genuri muzicale și de un sistem de sunet de înaltă tehnologie.

Vinurile sunt servite și de la Enomatic, un sistem folosit pentru a păstra calitatea înaltă a vinurilor, îmbunătățind în felul acesta experiența servirii la pahar a acestora. Cocktail-urile și vodca servită la sticlă sau doar ca shot fac de asemenea parte din meniu, venind să adauge un plus de savoare serilor petrecute în acest bar & lounge.

Despre bucătarul asiatic, Phursang Lama

Bucătarul asiatic Phursang Lama, născut în Nepal, a fost întotdeauna fascinat de arta culinară, în special de bucătăria japoneză. Cu o experiență de 10 ani în industria ospitalității și a restaurantelor din Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, Chef Phursang oferă clienților Ginger Sushi Bar & Lounge o experiență culinară superioară.

Suntem foarte bucuroși să îl avem pe Chef Phursang Lama în echipa noastră„, spune Markus Kraus, directorul general al Radisson Blu și Park Inn by Radisson Bucharest.

Sunt sigur că acesta va aduce un plus de valoare acestei locații, făcând Ginger Sushi Bar & Lounge una dintre cele mai apreciate și mai recunoscute locații cu specific asiatic din București„, adaugă acesta.

ChefPhursangLima

Sunt încântat să fiu Chef-ul acestei fantastice locații și să împărtășesc experiența mea culinară cu clienții Ginger Sushi Bar & Lounge„, adaugă Chef Phursang Lama.

Locația este deschisă de luni până miercuri de la 18:00 la 01:00 și de joi până sâmbătă de la 18:00 la 03:00. Duminica este închis.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302