Harta călătoriilor de Crăciun: unde călătoresc românii și cât de scumpe sunt zborurile la final de 2017

Harta călătoriilor de Crăciun: unde călătoresc românii și cât de scumpe sunt zborurile la final de 2017
person Horeca
access_time_filled

momondo calatorii Craciun 2017București, 20 decembrie 2017. încă din primele zile ale lunii decembrie spiritul sărbătorilor este prezent la aproape fiecare colț de stradă. Cât am clipi, Crăciunul ne duce cu gândul de obicei la timpul petrecut alături de familie și de prieteni, acasă. Câteva zile mai târziu, când vine vorba de marcat trecerea către un nou an, gânduri călătoare vor să treacă granițele țării sau ale continentului, chiar și pentru două-trei zile.

Echipa momondo.ro a analizat căutările de zbor efectuate pentru perioada sărbătorilor și dezvăluie către ce destinații iau românii avionul la final de an și din ce țări există cea mai mare cerere de zbor către România de Crăciun, comparativ cu anul 2016 . în plus, datele momondo.ro arată care sunt costurile de zbor către cele mai populare rute cu plecare din România din 2017 față de 2016 și care este durata medie de călătorie a românilor.

Final de 2017 în Europa, cu buget mai mare
Faptul că în acest an primele două zile de Crăciun pică la început de săptămână, luni și marți, iar Anul Nou este sărbătorit în seara de duminică spre luni este o oportunitate de a pleca la drum într-un concediu prelungit. Mai mulți români au în plan să călătorească de Crăciun și de Revelion în afară țării, principalele destinații căutate fiind Italia, Spania și Marea Britanie.

Cu o creștere de 73% anul acesta în căutările de zbor, Italia este destinația către care se îndreaptă cei mai mulți români în perioada 21 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018 și unde rămân pentru aproximativ cinci zile. Conform căutărilor efectuate pe site-ul momondo.ro, un interes crescut al românilor anul acesta este pentru orașul Milano (70%). Costul mediu al unui zbor către capitala modei este în medie de 110 euro la sfârșitul lunii decembrie a acestui an. Roma trece, astfel, pe locul al doilea și un zbor către această destinație în decembrie este în medie de aproximativ 146 de euro.

Creșteri semnificative în căutările de zbor cu plecare din România în perioada sărbătorilor au fost înregistrate, totodată, pentru Spania, fiind a doua cea mai căutată destinație (+90%). Madrid este principalul oraș către care merg cei mai mulți călători români (+44%) pentru aproximativ șase zile de vacanță, cu un cost mediu de zbor de 205 euro la final de 2017. Interesul de a zbura de sărbători către Barcelona a crescut, de asemenea – cu 72% anul acesta față de 2016. Pentru un zbor către Barcelona la final de decembrie, călătorii plătesc în media 185 de euro.

A treia cea mai căutată destinație de călătorie la final de an de către români este Marea Britanie, cu o creștere de 31% față de aceeași perioadă a anului trecut. Deși interesul pentru a zbura către Birmingham este dublu în această lună față de decembrie 2016, cei mai mulți călători aleg să se îndrepte în continuare către capitala Londra, care a înregistrat o creștere de 15% în căutări. Românii care se îndreaptă în această perioadă către Marea Britanie petrec în medie o săptămână de concediu și plătesc în medie aproxiamtiv 174 de euro pe biletul de avion.

Mai multe zile de vacanță în Thailanda și zboruri cu -7% mai ieftine
La polul opus se află vremea însorită și temperaturile ideale pentru a sta la plajă, iar Thailanda se află în topul preferințelor când vine vorba de destinații dincolo de granițele Europei la final de decembrie. Având cu 240% mai multe căutări pentru această iarnă comparativ cu cea anterioară, Thailanda, și în special Bangkok, este destinația pe care o parte dintre români au ales-o pentru o vacanță de aproximativ 10 zile. Zborurile către Bangkok sunt mai ieftine cu -7% anul acesta.

Pentru cei care rămân în țară, deplasările cu avionul sunt tot mai la îndemână
O călătorie în afara țării de sărbători nu este o opțiune pentru toată lumea. O parte dintre români au ales să trăiască farmecul acestei perioade acasă, în România. Cu toate acestea, tot mai mulți dintre ei se deplasează cu avionul dintr-un colt în altul al țării.

„Zborurile pe rute interne în apropierea sărbătorilor de iarnă sunt o variantă din ce în ce mai căutată de români iar principalele avantaje sunt durata, costurile și condițiile de călătorie. Căutările efectuate de aceștia pe momondo.ro au crescut cu 33% pentru Crăciun și Anul Nou, comparativ cu aceeași perioadă în 2016”, a declarat Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt momondo.ro.

Cele mai căutate destinații de zbor rămân București, Cluj și Timișoara, cu o creștere medie de 55% pentru primele două și de 36% pentru Timișoara.

Cei mai mulți călători care vin în România de Crăciun pleacă din Germania

România rămâne, la rândul său, o destinație importantă pe harta călătorilor, în special pentru cei care împart același continent. Perioada de Crăciun i-a determinat pe mai mulți călători din Europa să caute zboruri spre România, conform datelor momondo.ro.

Pentru intervalul 21-28 decembrie, cele mai multe căutări de zbor au fost făcute din Germania, Marea Britanie, Franța, Belgia și Italia. Dintre acestea, cea mai mare creștere în căutări a fost înregistrată în rândul călătorilor care pleacă din Germania (+111%). Cu doar câteva procente diferență, cea de-a doua țară cu cele mai multe căutări de zbor către România la sfârșitul acestui an este Marea Britanie (103%).

Despre momondo
momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto la nivel global. momondo a primit numeroase distincții internaționale și a fost recomandat de către publicații importante, cum ar fi: New York Times, CNN, Frommer’s și The Daily Telegraph. momondo are birourile în Copenhaga și este prezent în peste 30 de piețe internaționale. Aplicațiile pentru mobil gratuite sunt disponibile pentru iPhone si Android. momondo este parte din KAYAK, companie independentă în cadrul Priceline Group.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302