CONFERINȚĂ: Cum vinzi dublu la șantiere cu aceeași echipă de vânzări
Care sunt strategiile câștigătoare pentru oamenii de vânzări din construcții și cum să îți dublezi vânzările companiei cu același număr de oameni? Sau, cel mai important, cum eficientizezi resursele în actuala criză a forței de muncă? Acestea sunt doar 3 dintre punctele principale care vor fi puse în discuție în cadrul conferinței „Vinde x2 la șantiere cu aceeași echipă de vânzări”, organizată de compania IBC Focus, lider de piață în monitorizarea șantierelor din România, în principalele orașe din țară.
Seria de evenimente gratuite marca IBC Focus va începe la Cluj, pe 25 iulie a.c., la Hotel Platinia, și va continua la București, pe 31 iulie, la Hotel Caro.
„în momentul de față piața construcțiilor are o valoare estimată anual la peste 9 mld EUR. Activitatea noastră de monitorizare constantă a pieței ne permite să observăm atent care sunt tendințele principalilor actori din domeniu și, cu atât mai mult, ne permite să facem predicții bazate pe cifre reale. Unul din principalele noastre obiective este de a contribui la educarea pieței înspre bune practici și de a ajuta specialiștii în luarea de decizii strategice pentru business-ul propriu. Tocmai de aceea am ales să organizăm aceste întâlniri sub formă de conferințe în cadrul cărora să facilităm întâlnirea principalilor actori din domeniu, să încurajăm sesiuni de networking și să punem bazele unei comunități închegate, orientate spre calitate și performanță.”, declară Mihaela Ghiorghiu, PR Specialist IBC Focus.
Cine sunt invitați la aceste evenimente?
• Proprietari de afaceri din domeniul construcțiilor, instalațiilor și cel al dotărilor de clădiri
• Investitori și dezvoltatori imobiliari
• Arhitecți, proiectanți și specialiști din domeniu
• Directori generali, directori de vânzări, directori de marketing, area sales managers
Ce vor afla în urma participării la conferință?
• Cine este asistenta de vânzări la șantiere care îți poate face 90% din munca de vânzări
• Care este secretul multinaționalelor din construcții și cum reușesc 5% din companii să dețină 50% din piață
• Cum îți spionezi concurența (legal) în construcții?
• Cum îți poți dubla vânzările la șantiere și proiecte folosind cele mai bune practici de vânzări … și multe altele
Detalii despre evenimente, înscrieri și programul acestora sunt disponibile pe:
Cluj – http://www.ibcfocus.ro/conferinta/cluj-napoca/5/
București – http://www.ibcfocus.ro/conferinta/bucuresti/5/
Despre IBC Focus
IBC Focus, agenție de marketing în domeniul construcțiilor, are drept scop principal furnizarea de cereri de ofertă către companiile care vând materiale sau servicii în construcții. Adiacent serviciilor de promovare și obținere de leaduri, IBC Focus deține cele mai complexe baze de date cu șantierele active din România și are o experiență pe piață de peste 12 ani.