Nordic Food își adaugă un nou brand în portofoliu

Nordic Food își adaugă un nou brand în portofoliu
person Horeca
access_time_filled

nordicNordic Food, jucător important în domeniul distribuției produselor alimentare premium, a încheiat un parteneriat cu grupul Thai Union din Thailanda, unul dintre liderii mondiali în producția de pește și fructe de mare, în portofoliul căruia se află branduri precum King Oscar, John West, Petit Navire, Parmentier, Sealect, Chicken of theSea, Mareblu, RugenFisch și Havesta.

Prin intermediul acestui parteneriat, Nordic Food va distribui în România produsele brandului John West, aflat în portofoliul grupului Thai Union din 2010. Fondat în 1857 în Marea Britanie, John West este unul dintre cei mai mari producători de conserve de pește din lume.

în prima etapă, Nordic Food va distribui o selecție de 35 de produse John West, precum conservele „no drain”, infuziile de ton și somon, dar și gustările Light Lunch, ideale pentru cei care nu vor să facă compromisuri atunci când vor să mănânce gustos, rapid și sănătos.

Totodată, portofoliul include o varietate de conserve cu fructe de mare (scoici, midii, calamar), recomandate atât pentru consumul imediat, cât și pentru asocieri în rețete.

johnwestbrand

Produsele John West se vor regăsi în toate magazinele mari din România (supermarketuri și hypermarketuri) până la finalul anului, urmând ca distribuția să crească în următorii doi ani.

întrebat ce aduce nou parteneriatul Nordic Food cu Thai Union pentru operatorii HoReCa, Ciprian Moldoveanu, General Manager Nordic Good, ne-a declarat:

Grupul Thai Union este unul dintre liderii mondiali în producția de pește și a fructelor de mare, iar prin acest parteneriat operatorii HoReCa pot avea acces la o gamă largă de produse din ocean, vorbim de produse congelate, produse conservate, absolut orice, de la ton, somon, fructe de mare, creveți, toate tipurile de crustacee… Tot ce ar putea cere un consumator profesionist vom putea accesa din diferite surse prin intermediul acestui parteneriat. Thai Union are peste 17 facilități de producție, este prezent pe 4 continente, așadar operatorii HoReCa pot avea orice sursă de materie primă la îndemână, nu trebuie să apeleze la alți intermediari, ne ducem direct la sursă.

Acum ne concentrăm pe lansarea brandului John West, care este un brand pentru consumatorul final, pentru retail. Noi în paralel am lucrat și la partea de sortimentație pentru HoReCa, pe care probabil că la sfârșitul acestui an o să începem să o introducem pe piață. Cu siguranță că la începutul anului viitor o să fim în forță cu o gamă destul de amplă din produsele Thai Union pentru foodservice”.

Grupul Thai Union este cel mai mare producător de conserve de ton din lume, cu un procent de 18% din volumul producției globale. Operațiunile Thai Union sunt răspândite în întreaga lumea (Europa, America, Asia și Africa), compania deținând în total 17 unități de producție.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302