5 To Go a ajuns la 100 de cafenele și are în plan încă 100, în următorii 2 ani

5 To Go a ajuns la 100 de cafenele și are în plan încă 100, în următorii 2 ani
person Horeca
access_time_filled

5 To Go, cel mai mai mare lanț de cafenele din România și Europa de Est și-a îndeplinit obiectivele și promisiunile făcute pentru finalul anului 2018, cu 2 luni mai devreme, atingând un număr de 100 de francize și se pregătește să ajungă la 200 de locații, până la finalul lui 2020.

Franciza cafenelei cu numărul 100 a fost semnată și urmează a fi implementată. La finalul anului 2017 5 To Go și-a asumat o creștere de locații, până la cafeneaua cu numărul 100, franciză ce a fost semnată chiar în această lună.

Totodată, în anul 2018, s-a produs o consolidare a echipei, pentru a prevedea dezvoltarea rapidă a grupului și forța de muncă și implicarea necesare, ce cresc atât ca volum cât și ca complexitate de la un trimestru la altul. în momentul de față, 5 To Go Team este o structură de sine stătătoare în cadrul business-ului și este o echipă pregătită pentru pașii ce vor urma: 100 de locații noi în următorii 2 ani, extinderea pe plan internațional, noi concepte de locații, dezvoltarea gamei de produse și creșterea mediei de bon.

5TOGO

An de an am reușit să implementăm și să transformăm în fapte reale pronosticurile făcute cu un an în urmă. Așa s-a întâmplat și în 2018, iar datorită programului de consolidare și dezvoltare al echipei, am reușit chiar să realizăm targetul intern de business development, mai repede cu 2 luni. în momentul de față am bifat deja toate ipotezele cu care am plecat la drum în 2018.”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 To Go.

Tot în 2018, 5 To Go a dezvoltat locații – concept precum: 5 To Go Coffee Spot, 5 To Go Drive Thru, 5 To Go Mobile, 5 To Go Concept Store, iar pentru anul 2019, 5 To Go și-a propus să implementeze și un nou concept dedicat zonei de RETAIL.

Planul de dezvoltare al companiei, include și locații mai spațioase, cu zonă de seatting, dorință tot mai prezentă în rândul sugestiilor venite de la clienți. “Avem în continuare un permanent dialog cu clienții noștrii și observăm că ușor-ușor 5 To Go se transformă într-un love-mark, peste 65% dintre clienții noștrii sunt clienți fideli și exclusivi iar dintre ei, un număr mare își dorește să petreacă mai mult timp în cafenele, să lucreze, să aibă întâlniri de business sau cu prietenii, iar în acest scop, ne propunem să dezvoltăm conceptul către această zonă” Radu Savopol, co-fondator 5 To Go

5 To Go nu a neglijat nici zona de  CSR – Responsabilitate Socială în 2018, alocând timp și resurse  pentru comunitate, fără de care nimic nu era posibil și care reprezintă motorul business-ului 5 To Go. “Pentru noi contează foarte mult componenta umană, de suflet, în viața de zi cu zi a business-ului. De aceea pornind de la zâmbetele oferite clienților în fiecare dimineață și până la faptele bune pe care compania le întoarce comunității, toate au în mijloc deviza noastră <Smile, there is  coffee!>”, a declarat Lucian Bădilă, co-fondator 5 To Go.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302