Vom avea cu cine să mai muncim în 2019?

Vom avea cu cine să mai muncim în 2019?
person Horeca
access_time_filled

2018 a fost un an greu pe piața muncii, iar 2019 nu se anunță mai ușor. Am spus de-a lungul timpului că vom ajunge să culegem ceea ce semănăm. Am realizat proceduri de lucru? Avem programe corecte de pregătire și instruire pentru angajați? Ne-am apucat serios să investim în tot ceea ce înseamnă customer care? Pentru că da, aspecte de genul acesta vor face diferența în 2019 și în anii următori. Ele vor aduce plus valoare și rezultatele așteptate de investitori, proprietari ș.a..

întrebarea care începe să ne preocupe din ce în ce mai mult zilele acestea este legată de angajații acestui an. Cine sunt tinerii pe care ne putem baza? Ce își doresc ei de la un loc de muncă, ce visuri au, ce cariere vor să urmeze? Vom angaja mai mulți absolvenți, tineri fără experiență? Vom căuta oameni care știu meserie și care pot “vinde” mai ușor la client? Ce vom face și către cine să ne îndreptăm mai mult? Ideal ar fi să facem ambele, dar cel mai bine este să luăm în considerare ce se potrivește business-ului nostru. Este foarte important să știm exact ce ni se potrivește, ce tip de angajat e mai potrivit pentru noi sau, pe scurt, care e profilul omului care poate să dea maxim din el și să fie fericit cu un job la noi în organizație.

personalhoreca

Dar, să o luăm pe rând: avem pe ce să ne bazăm atunci când un tânăr absolvent bate la ușa noastră și ne solicită un job? Mulți din generațiile anterioare, tind să spună că nu prea se poate compara tânărul de 19 ani de azi, cu cel de acum câțiva ani. în primul rând, nu mai vine nimeni cu același chef de muncă și dorința de a trece prin tot ce e mai greu pentru a căpăta un pic de experiență. Tinerii de azi vor un job comod, din care să câștige bani mulți și repede, iar apoi să se distreze. Cu nimic diferit de dorințele și așteptările noastre de acum câțiva ani. Diferența constă în atitudinea de la o generație la alta.

Ce e de făcut? Să încercăm să luăm ce au acești tineri bun și să îi instruim, în sensul că aceștia au nevoie să li se traseze mult mai clar responsabilități. Ei nu reacționează bine dacă aplicăm metodele vechi prin care îi constrângem sau îi amenințăm că îi dăm afară daca nu fac ce scrie în fișa postului. Aceste generații de angajați au nevoie să li se spună mult mai mult ce au de făcut și să li se ofere suportul cuvenit la angajare. Dacă nu, ei vor claca la un moment dat și vor pleca din organizații cu mult înainte de a-și fi scos investiția de timp și bani.

Mulți manageri spun că s-au săturat de atâta fluctuație de personal, că oamenii nu stau, că vin și pleacă cu o viteză pe care nu o pot controla. Prin răbdare și educarea angajatului vom reuși să facem treabă și în acest an. Oamenii au nevoie de proceduri, de lucruri clare după care să lucreze. Ei trebuie să știe pe ce se pot baza și pe ce nu, nu își mai doresc haos, ore lucrate de-a valma în exces și fără vreun pic de organizare. Au nevoie să fie liniștiți la job, dar și de o doză de comoditate. Ei vor să câștige bani mulți cu minim de efort. De aici și conflictele care apar între generații, între angajați și angajatori.

tineriangajati

Comunicarea este un instrument care ne ajută foarte mult în a putea așeza lucrurile așa cum ne dorim. Ea este mai degrabă o consecință a tot ceea ce noi facem sau vrem să facem în firmele noastre. Dacă nu comunicăm și nu ne asigurăm că ceea ce am transmis a fost înțeles exact cum ne-am dorit, rezultatele vor întârzia să apară. Contează percepția pe care o au oamenii despre noi, dacă au încredere în cei care le sunt superiori direcți sau nu, aspect care poate determina succesul sau eșecul unui business.

Deși am mai abordat de nenumărate ori acest subiect, e bine să îl reamintim acum, pentru a ne putea gândi la ce avem de făcut mai bine anul acesta. Și aici ne referim la importanța regulilor. Fiecare angajator are câteva reguli fără de care nu concepe să se desfășoare activitatea la el în firmă, doar că este foarte bine ca încă de la bun început să transmită asta angajaților săi. Fără comunicarea acestor informații nu putem să avem pretenția ca cineva să le respecte. Niciun angajator nu ar trebui să “îi dea drumul în apă” noului angajat, fără să se asigure că acesta și știe să înoate. I se va face frică să nu se înece și atunci fie va pleca, fie va protesta și va avea frustrări. Oricum ar fi, ceea ce va avea de suferit va fi activitatea lui și a celorlalți. Nu putem să ne apucăm de treabă dacă nu știm exact ce vrem de la oameni, dacă nu le “traducem” planurile noastre în chestii clare. Toată lumea simte nevoia de o mai multă stabilitate și siguranță.

în aceeași zonă a schimbărilor, aș mai aminti și partea de responsabilizare, de grija față de locul de muncă, de angajați și, nu în ultimul rând, de clienți. într-o piață ca a noastră, clientul vine la noi dacă are o recomandare bună și revine dacă îi place ce a găsit în locația noastră.

Care este varianta ideală a tipului de angajați pentru ca lucrurile să funcționeze așa cum trebuie? Ce fel de oameni ne trebuiesc pentru ca treaba să meargă foarte bine anul acesta? Am mai spus, dar am să reamintesc:

  • în primul rând este necesar un nucleu permanent, format din oameni care vor să lucreze în locul respectiv și “nu sunt veniți ca să plece”.
  • Avem nevoie de tineri care să dea un suflu nou, să fie plini de viață și de optimism. Tinerii de liceu sunt o categorie a forței de muncă demnă de luat în seamă și foarte puțin atinsă la acest moment.

Dacă reușim să facem câte puțin din toate astea, cu siguranță vom reuși și anul acesta să fim cât mai profitabili în tot ceea ce vom face în acest domeniu atât de provocator.

Dar, până una alta, să ne bucurăm de anul care s-a încheiat, de rezultatele pe care le-am obținut și să nu uităm să le mulțumim oamenilor care ne-au fost alături, care au muncit cot la cot cu noi, care au făcut tot ce le-a stat în putință ca oaspeții să plece multumiți și fericiți. Iar în 2019 vă doresc să fie mult mai bine.

Articol scris de Aida Chivu (www.r-hr.ro) pentru ediția 91 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302