Ziua Porților Deschise în Industria Ospitalității: peste 50 de hoteluri din toată țara își vor deschide porțile pentru elevi și studenți, în perioada 12-13 aprilie

Ziua Porților Deschise în Industria Ospitalității: peste 50 de hoteluri din toată țara își vor deschide porțile pentru elevi și studenți, în perioada 12-13 aprilie
person Horeca
access_time_filled

Cum este să lucrezi într-un hotel? Ce se întâmplă după ușa aceea pe care scrie ”Staff only”? Ce oportunități de carieră oferă industria ospitalității pentru tineri? Circa 4000 de elevi și studenți din toată țara vor afla răspunsurile la aceste întrebări în perioada 12-13 aprilie, când va avea loc “Ziua Porților Deschise în Industria Ospitalității”, un eveniment național la care s-au înscris până în prezent 51 de hoteluri din 27 de orașe.

Evenimentul este organizat de Federația Industriei Hoteliere din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, Asociației Liceelor Hoteliere și de Turism din România și a Institutului Francez din România, și își propune să aducă tinerii în culisele industriei ospitalității, să le arate ce înseamnă o carieră în turism și ce oportunități de carieră le oferă această industrie. 

Ziua Porților Deschise în Industria Ospitalității este o acțiune care se va derula în perioada 12-13 aprilie, în hoteluri din toată țara. Avem deja înscrise 51 de hoteluri în 27 de orașe, ne apropiem de obiectivul nostru de 100 de hoteluri în 30 de orașe, hoteluri în care, cu sprijinul Ministerului Educației, încercăm să aducem 4000 de copii, care să vină la noi acasă, să ne cunoască și să afle ce înseamnă un job în turism. Munca în turism îți dă niște abilități care îți sunt de folos toată viața”, a declarat Călin Ile, Președintele Industriei Hoteliere din România, în cadrul unei conferințe de presă. 

FIHR Open Doors 2019

Potrivit acestuia, prin această acțiune se dorește și eliminarea unor prejudecăți referitoare la munca în turism.

Lansăm acest proiect, Porțile deschise în Turism, în ideea de a elimina o oarecare barieră între noi și elevi, între noi și părinți. Oamenii nu știu ce înseamnă un loc de muncă în turism. Vin cu convingeri, unele din comunism, cum că joburile la noi nu sunt de o calificare serioasă, că noi facem servilism și nu servire și atunci trebuie să estompăm această barieră în comunicarea noastră cu ei. Cum putem face cel mai bine acest lucru dacă nu invitându-i la noi acasă, arătându-le ce facem zi de zi. Fiecare hotel va fi liber să-și găsească cel mai atractiv program care să-i impresioneze pe acei copii care vor veni în vizită la ei. Noi am recomandat să fie primiți de conducerea hotelului, oameni cu experiență în hoteluri din toată lumea, care au călătorit, au lucrat în diverse țări și știu ce înseamnă un loc de muncă în industria ospitalității, dar și de tineri care să le servească acestor copii drept modele, tineri care acum 2-3 ani erau pe băncile școlii și care vor fi mult mai credibili explicându-le acestor copii cum poți să faci o carieră în turism”, a mai declarat Călin Ile.

La eveniment sunt așteptate să se alăture și alte hoteluri, precum și școli și facultăți de profil de la nivel național. 

Pentru informații legate de înscriere intrați AICI.

Revista Horeca România este partener media la acest eveniment.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302