Franciza – şansa unei afaceri verificate
Orice investitor în domeniul ospitalității, pentru a-și administra afacerea, poate opta între propria administrare a brandului sau afilierea la un nume cunoscut în piață, prin cumpărarea unei francize. Acest din urmă pas asigură accesul la o gamă extinsă de produse, facilități și capacități organizatorice deja testate de alții cu succes, plus know-how-ul unor profesioniști. Singurele dezavantaje sunt legate de diversele costuri pe care le presupune francizarea, incluzând cheltuieli de deschidere, taxe de franciză și costuri de operare.
Franciza constituie modalitatea legală care asigură intrarea și activarea pe piață a hotelului sau restaurantului sub un brand național sau internațional consacrat anterior, ceea ce înlătură dezavantajul costurilor mari pentru publicitatea unui nume nou.
Nu avem de-a face cu o activitate ce se poate confunda cu filiala sau sucursala, francizorul și beneficiarul rămânând două persoane distincte din punct de vedere economic și juridic. Beneficiarul francizei are multe avantaje, care constau în exclusivitate teritorială pentru un produs sau serviciu, un know-how preluat „la cheie”, training, asistență tehnică permanentă din partea francizorului pe toată perioada derulării contractului. Există însă și unele dezavantaje, care decurg din faptul că beneficiarul nu se bucură de suficientă libertate de mișcare în afacerea sa, având destul de multe obligații, precum aceea de a respecta prețurile stabilite uniform la nivelul rețelei, respectarea imaginii și a specificului rețelei (marcă, prezentare, design, amenajare magazin, prezentare produse/servicii), respectarea politicii comerciale a francizorului, participarea la dezvoltarea rețelei (reuniuni, chestionare, seminarii), plata tuturor taxelor catre francizor (taxa de intrare în retea, redevențe).
Potrivit legii, franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.
Diferite clauze des utilizate în acordurile de franciză, cum ar fi obligarea beneficiarilor de a practica anumite prețuri de vânzare, de a cumpăra mărfuri numai de la anumiți furnizori sau de a acționa doar într-o anumită arie teritorială, pot deveni oarecum frustrante și limitative pentru beneficiar, dar, de asemenea, pot constitui repere de concurență neloială.
Pentru francizați, principalul dezavantaj al francizei este reprezentat de o aparentă pierdere a independenței. Chiar dacă francizații câștigă posibilitatea de a se folosi de un sistem, de o marcă, de asistență în afaceri, de pregătire, totuși ei trebuie să respecte un sistem prestabilit și să obțină aprobarea francizorului pentru schimbări.
Relația francizor-francizat poate ușor da naștere unor situații conflictuale, dacă una din părți este necompetentă sau acționează cu rea credință. în joc fiind un brand puternic, deseori se ajunge la litigii pe rolul instanțelor de judecată sau al curților de arbitraj.
COSTURILE POT îNGROPA AFACEREA
într-o rețea de franciză sunt două tipuri de costuri: cel al intrării în rețea și costul de funcționare.
Cheltuielile de intrare în rețea cuprind dreptul de intrare și cheltuielile specific mărcii: amenajarea hotelului sau a restaurantului, elementele decorative, formarea personalului. Acesta este un cost fix și depinde de notorietatea francizorului.
Costul de funcționare este format din redevențe anuale proporționale cu cifra de afaceri, dar și din cheltuielile impuse cu formarea permanentă sau din taxa de publicitate.
Legea obligă francizorul să pună la dispoziția beneficiarului o serie de informații, precum cele privind experiența dobândită și transferabilă, condițiile financiare ale contractului (taxa de intrare în rețea, redevențe anuale, alte contribuții financiare), lista cu actualii francizați (cu date de contact ale acestora), pentru a permite beneficiarului să afle de la sursă cât de viabilă poate fi viitoarea cooperare.
La încetarea raporturilor contractuale, pentru păstrarea identității comune și repuțatiei rețelei de franciză, francizatul va fi obligat la respectarea clauzelor de confidențialitate și de neconcurență stabilite anterior prin contract, astfel încât fostul beneficiar al francizei să nu demareze o afacere susceptibilă de a fi concurentă cu activitatea francizorului. Tot atunci, drepturile transmise spre folosință francizatului vor fi restituite francizorului. Francizatul nu va mai putea folosi nici marca, nici alte semne distinctive și nu va mai putea uza de know-how-ul transmis.
NOI REGLEMENTĂRI PRIVIND FRANCIZA
în data de 11.10.2019 a fost publicată Legea nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ se aliniază prevederilor internaționale și aduce câteva prevederi esențiale, printre care obligația deținerii drepturilor asupra unei mărci înregistrate, obligația existenței unei unități pilot și înființarea Registrului Național de Franciză.
Astfel, înainte de a putea vinde o franciză, francizorul trebuie să facă dovada unor elemente înregistrate de proprietate intelectuală sau industrială – marcă/logo, know-how etc. Această obligație a fost introdusă pentru a-l proteja pe francizorul la început de drum, înregistrând drepturile de proprietate intelectuală înainte ca altcineva să și le asume (sau înregistreze) când afacerea își va dovedi potențialul.
De asemenea, francizorul este obligat ca înainte să vândă o franciză, să facă dovada atât a experienței, dar mai ales a eficienței afacerii francizate, prin stabilirea unei perioade de minim 12 luni de existență a (cel puțin) unei unități pilot, de test. Unitatea-pilot reprezintă echivalentul unui prototip, având scopul de a asigura cea mai facilă cale de aplicare în practică a rețetei de succes a francizorului, de a testa sistemul de franciză și infrastructura acestuia, servind proiectării programului de franciză și elaborării manualelor de instruire și a operațiunilor zilnice.
Articol scris de avocat Constantin Neacșu pentru ediția 96 a revistei Horeca România.
Sursă foto: www.smemagazine.asia
