Comunicarea cu angajații în vreme de Coronavirus

Comunicarea cu angajații în vreme de Coronavirus
person Horeca
access_time_filled

Atunci când am scris ultimul articol, ma gândeam deja la ce o să scriu în articolul următor. Mă gândeam că vine sezonul estival și încercam să anticipez provocările anului 2020. Ei bine, nicio clipă nu m-am gândit că în mai puțin de o lună de la acel moment, vom ajunge la momentul la care viețile noastre ni se vor schimba radical. S-au închis business-uri peste noapte, restaurante, hoteluri, săli de evenimente. Totul într-o fracțiune de secundă de la momentul la care acest virus a început să ia amploare în România.

Ce facem în perioada asta? Care este abordarea în ceea ce îi privește pe angajații noștri? Ce facem cu oamenii? Cum îi păstrăm totuși alături de noi, pentru momentul în care ne vom reporni afacerile? Dincolo de faptul că nu avem prea multe opțiuni, cheia în perioada asta este comunicarea permanentă, constructivă și ținutul lor aproape.

comunicareacuangajatii

Să o luăm treptat pe pași și să comunicăm atent cu angajații aflați la domiciliu. Foarte mulți sunt oameni activi, oameni cu un profil dinamic, în permanență în mișcare, ce deodată au fost nevoiți să treacă pe margine.

1. Transmitem mesaje zilnice în spoturi de câteva minute pe grupurile interne.
2. Comunicăm permanent cu managerii din prima linie.
3. Comunicăm la câteva zile pe grupuri mici, pe departamente.
4. Le dăm teme de lucru, îi tragem către noi cu idei de viitor, cerându-le părerea, opinia, acolo unde contează, pentru a oferi sentimentul de “împreună”.

Ce contează extraordinar de mult în perioada asta, în afară de ideile de relansare, de supraviețuire, este să ne păstrăm psihic și emoțional într-o zonă optimă. Sunt derapaje, tensiuni între oameni, teama de necunoscut. însă, pentru a putea să reconstruim este important să fim atât fizic cât și psihic, sănătoși. Izolarea, restricțiile ne duc într-o zonă de teamă și nesiguranță, de pierdere a încrederii în sine și în ceilalți. Ce soluții avem?

  • Mentineți o disciplină de lucru. Gândiți lucruri noi, lucrați la idei, dați oamenilor ceva de făcut. Implicați-i social, în mediul online, veniți cu propuneri, toate împreună, în grupuri de lucru.
  • Folosiți video call-uri, faceți training-uri pe care nu aveați timp să le faceți vreodată, puneți colegii să le predea altora din ce știu ei să facă mai bine.
  • Faceți împreună lucruri în același timp, activități pe care le-ați fi făcut înainte într-o zi din viața voastră profesională, dar acum le faceți împreună online.

Care ne sunt drepturile și obligațiile din această perioadă? Este bine să știm liniile în care ne mișcăm și ne putem face treaba. în primul rând, dacă nu avem contractele de muncă desfăcute și suntem într-o altă formă de lucru (work from home, telemunca, concediu de orice natură etc) avem aceleași drepturi și obligații față de angajator. Managerul are dreptul să ne ceară lucruri care țin de natura business-ului, iar noi să livrăm în aceleași coordonate.

Programul în care ne desfășurăm activitatea este bine să se facă săptămânal și să fie unul fix, împărțit în 2 (4 ore cu ½ oră pauză de deconectare și alte 4 ore). Atunci ținem telefoanele deschise, email-urile, platformele de lucru și suntem la dispoziția colegilor noștri.

Ce se va întâmpla cu piața muncii după ce trecem de această perioadă? Se va reașeza cu siguranță. Vor ieși în față oamenii buni, care își fac treaba cu pasiune și dedicare. Vor fi persoane care se vor reorienta profesional și care se vor adapta la noi mecanisme de lucru, la noi tipuri de afaceri. Va fi altfel, va fi diferit. Dar în continuare cred că va fi loc de oameni bine pregătiți, dispuși să tragă alături de angajator pentru a reporni totul și a crește din nou încet și sigur.

Ce ne deosebește de alte crize? Dorința comună de a reporni, de a face totul pentru a merge mai departe și a reconstrui cât mai repede și mai bine. 

Articol scris de Aida Chivu, www.r-hr.ro, pentru ediția 98 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302