Berarii României lansează o campanie de susținere a sectorului HoReCa

Berarii României lansează o campanie de susținere a sectorului HoReCa
person Horeca
access_time_filled

Asociația Berarii României inițiază #MancareDeSuflet #SOSHoReCa, o campanie care își propune să atragă atenția consumatorilor asupra situației economice din sectorul ospitalității, puternic afectat de întreruperea activității pe perioada stării de urgență.

Spre deosebire de alte sectoare, vânzările pierdute de industria ospitalității în această perioadă nu pot fi recuperate în nici un fel, cele mai afectate fiind business-urile mici și de familie, multe dintre ele aflându-se deja la un pas de faliment.

Campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa vine în întâmpinarea micilor și marilor localuri printr-un apel la solidaritate din partea consumatorilor. Aceștia pot contribui la susținerea activității restaurantelor și localurilor preferate pe timp de criză, apelând la serviciile online de livrare la domiciliu sau de tip take away ale locațiilor HoReCa funcționale în acest moment, de altfel singurele activități permise în această perioadă.

productiebereromania

Sectorul ospitalității se numără printre cele mai afectate de criza Covid-19. Totuși, unele locații nu și-au întrerupt activitatea, trecând de la servirea fizică la livrarea direct acasă, astfel că oamenii din bucătăriile acestor restaurante continuă să gătească. în aceste momente, localurile au nevoie mai mult ca niciodată ca cei mai fideli clienți ai lor să le fie alături, comandându-și mâncarea preferată acasă.

Asociația Berarii României, prin campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa, invită la solidaritate și empatie, reamintindu-ne că mare parte din restaurante au în spatele lor aceeași oameni care continuă să pună suflet în mâncarea pe care o prepară. Mesajul de susținere al sectorului HoReCa de către Berarii României este transpus printr-un video manifesto, ce poate fi urmărit aici.

Acum mai mult ca niciodată, mâncarea are rolul de a alina, bucura, încuraja sau aminti de momentele frumoase, petrecute în locurile preferate, alături de cei dragi. De aceea, ne propunem ca prin #MancareDeSuflet #SOSHoReCa să încurajăm un comportament de susținere față de oamenii care dau viață acestor localuri. Doresc să mulțumesc în numele Asociației tuturor partenerilor din HoReCa, care se alătură eroilor din prima linie, continuând să pună suflet în ceea ce fac zi de zi, chiar și în condiții vitrege.” a declarat Julia Leferman, Director General al Asociaței Berarii României.

sectorulhorecacovid19

Ca parte a efortului de susținere a industriei HoReCa, asociația Berarii României a adresat o scrisoare autorităților prin care solicită să aibă în vedere cu prioritate sectorul ospitalității atunci când analizează soluțiile pentru atenuarea efectelor economice negative asupra companiilor și angajaților acestora.

Implementarea unor măsuri guvernamentale excepționale – care să sprijine toate aceste afaceri să revină pe linia de plutire odată cu relaxarea restricțiilor, acoperind fie și parțial pierderile suferite – poate contribui la reducerea semnificativă a impactului asupra HoReCa, dar și asupra celorlaltor sectoare direct afectate, printre care și producția de bere.” a continuat Julia Leferman.

Mâncarea cu gust bun are darul de a aduna oamenii laolaltă. Pentru mine, viața în restaurant înseamnă pasiune, ca pentru mulți colegi de breaslă. Am văzut atâtea povești frumoase derulate în restaurante, încât e greu acum să privesc industria în liniște. Faptul că ne-am putut adapta, fie pentru a susține eroii din linia întâi, fie pentru a fi în continuare aproape de oaspeții noștri, prin programul de livrări, a fost alinare. A fost și perioada în care am simțit, mai mult ca oricând, cât de puternici suntem împreună. în numele organizației HORA, mulțumim Asociației Berarii României pentru implicare și pentru susținere, prin inițierea campaniei #MancareDeSuflet #SOSHoReCa. Cu fiecare umăr alăturat parcă e puțin mai ușor.„, spune Daniel Mischie, președinte HORA.

Campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa își propune să contribuie la susținerea localurilor din România într-o perioadă dificilă, dar în care o mâncare bună, preparată cu suflet, încă aduce zâmbetul, atât pe fața celui care o comandă, cât și pe fața celui care o prepară.

Partenerul asociației Berarii României în această campanie este HORA, organizația patronală a hotelurilor și restaurantelor din România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302