Peste 30.000 de porții de mâncare au fost livrate până în prezent, prin campania Solidar Social, către personalul medical și persoanele vulnerabile

Peste 30.000 de porții de mâncare au fost livrate până în prezent, prin campania Solidar Social, către personalul medical și persoanele vulnerabile
person Horeca
access_time_filled

După mai bine de o lună de la începutul campaniei Solidar Social, echipa condusă de Chef Adi Hădean a preparat 33.308 de porții de mâncare caldă, ceea ce înseamnă că în jur de 1200 de porții au fost livrate zilnic către personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colentina și către persoanele vulnerabile aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

campaniesolidarsocial

Acțiunea umanitară Solidar Social a crescut cu fiecare zi, prin implicarea voluntarilor care au donat timpul și energia lor (peste 50 de voluntari în bucătărie și la ambalare și peste 30 de șoferi), prin donațiile sponsorilor, companii importante care susțin proiectul cu cea mai mare parte din ingredientele necesare (Macromex, Penny Market, Unilever, Hochland, Nordic, Univer), și prin donațiile în bani făcute de oameni pe platforma ajutorsocial.ro.

Mâncarea gătită este transportată respectând toate protocoalele de siguranță, cu o flotă de 5 autoutilitare oferite de Autonom și alimentate cu carburant de MOL România și OMV Petrom.

Sunt convins că un om de știință ar putea calcula cu precizie cantitatea de energie oferită de noi –  și prin acest “noi” mă refer la cei peste 80 de voluntari, la toți sponsorii și donatorii, la asistenții sociali din sectorul 6 – acestui demers. Cred că-i uriașă. Cred că a alimentat mii de suflete pentru câteva zeci de zile. Și mai cred că ne-am făcut cu toții un mare bine, pentru că dacă n-am fi avut ocazia să o punem la lucru în folosul cuiva, nu știu cum am fi făcut față acestei perioade. Mulțumesc beneficiarilor noștri pentru munca lor, pentru viața lor și pentru că datorită lor am avut imensa șansă de a nu exploda închiși în case.”, a declarat Chef Adi Hădean.

„Solidar Social” este o acțiune umanitară inițiată pe 1 aprilie de Asociația Adi Hădean împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 – București, la care s-au alăturat zeci de bucătari voluntari, care pregătesc zilnic o masă caldă pentru persoanele vulnerabile în lupta împotriva Coronavirus: medici și personal medical din spitalele din București și vârstnici aflați în izolare.

Cum poți ajuta:

solidarsocialactiuneumanitara 1.    Vino să faci voluntariat
Dacă ești bucătar calificat și restaurantul la care lucrai e închis în această perioadă, vino să gătești alături de ei. Dacă ai permis de conducere categoria B și vrei să ajuți la livrarea mâncării, vino alături de ei. Scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi toate informațiile de care ai nevoie.

2.    Donează alimente
Dacă ești producător de alimente sau distribuitor, poți contribui donând orice îți prisosește. Nu fac mofturi, transformă în mâncare gustoasă orice ingrediente au la dispoziție.

3.    Donează materiale
Au multe nevoi. De la caserole de unică folosință până la dezinfectanți și echipamente de protecție personală. Ajută unde poți!

4.    Donează bani
Orice ajutor este binevenit:
Asociația Adi Hădean
Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401
Banca Transilvania

Pentru orice detalii intră pe www.activsocial.ro sau scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

Fii #solidarsocial!

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302