Au fost aprobate granturile în valoare de un miliard de euro pentru IMM-uri

Au fost aprobate granturile în valoare de un miliard de euro pentru IMM-uri
person Horeca
access_time_filled

Guvernul României a adoptat vineri, 31 iulie, Ordonanța de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru IMM-urile care au fost puternic afectate de criza coronavirusului COVID-19, proiect cuprins în Planul național de investiții și relansare economică, inițiat de Ministerul Fondurilor Europene și administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Măsurile adoptate de Executiv vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.

restarteconomie

Prin măsurile adoptate astăzi, un miliard de euro intră direct în economie, prin IMM-urile care vor primi o injecție directă de capital de lucru și fonduri pentru extinderea sau realizarea de capacități de producție. Banii trebuie să ajungă la firme până la sfârșitul acestui an. Este un proiect ambițios, pe care ne-am angajat că îl vom duce la bun sfârșit și așa vom face”, a declarat ministrul Virgil Popescu despre fondurile care ar urma să ajungă, potrivit estimărilor Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la circa 100.000 de afaceri.

Cele trei forme de sprijin din fonduri externe nerambursabile reprezintă:

• microgranturi pentru microîntreprinderi, acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
• granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri;
• granturi pentru investiții productive acordate IMM-urilor din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiții depus.

Microgranturile, cu o valoare de 2.000 euro, se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară și sunt destinate beneficiarilor:

a) întreprinderilor mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;
b) PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în Anexa nr 1;
c) PFA/CMI dacă au fost implicte în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 care nu au beneficiat de stimulentul medicat acordat în baza OUG 43/2020.

Suma forfetară de 2.000 euro se va utiliza pentru acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli ce vor fi detaliate în Schema de ajutor de stat.

Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.

Bugetul alocat pentru acordarea de microgranturi este în valoare totalăde 100 milioane euro.

Granturile destinate capitalului de lucru vor avea valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro, fondurile alocate fiind în valoare de 350 milioane euro.

Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește în tranșe, în funcție de cifra de afaceri aferentă anului 2019 și reprezintă 15% din aceasta, nu mai puțin de 2.000 euro și nu mai mult de 150.000 euro, bugetul alocat fiind în valoare de 350 milioane euro. Valoarea granturilor nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat, în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat. Suma se va utiliza pentru acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli ce vor fi detaliate în Schema de ajutor de stat.

Lista domeniilor de activitate eligibile se regăsește în Schema de ajutor de stat.

Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare înordinea depunerii cererii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.

Pentru acordarea granturilor destinate capitalului de lucru, MEMMA va elibera în perioada 01 august – 15 septembrie 2020, la cerere, certificate de situații de urgență, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență. Certificatul pentru situații de urgență emis de către MEEMA, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020, constată în baza declarației pe propria răspundere că operatorul economic a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor de minim 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată.

Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse. Fondurile totale alocate pentru granturile destinate investițiilor sunt în valoare de 550.000.000 euro.

Granturile pentru investiții nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.

Granturile se acordă IMM-urilor care implementează investiții necesare pentru:
• extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii;
• realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii;
• reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.

Lista domeniilor de activitate eligibile se regăsește în Schema de ajutor de stat, iar criteriile de selecție la finanțare ale proiectelor de investiții se regăsesc în anexa nr. 4 a OUG.

Măsurile adoptate vineri de Executiv vor intra în vigoare la momentul publicării documentului în Monitorul Oficial.

Sursa: economie.gov.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302