ROMANIAN BEEF MASTER – primul eveniment gastronomic în care se gătește exclusiv carne de vită produsă în România

ROMANIAN BEEF MASTER – primul eveniment gastronomic în care se gătește exclusiv carne de vită produsă în România
person Horeca
access_time_filled

în data de 4 august 2021, la Sibiu, va avea loc Romanian Beef Master by Radu Zărnescu, competiție care va stabili titlul de cea mai bună echipă de bucătari români specializați în prepararea cărnii de vită, informează compania Karpaten Meat. Evenimentul reunește bucătari cu experiență în gătirea cărnii de vită, iar jurații vor evalua prestația culinară unică: gătirea cărnii de vită produsă în România.

într-o atmosferă de sărbătoare iubitorii de carne de vită, gurmanzii și iubitorii de experiențe culinare sunt invitați la degustări în cadrul unor show-uri incendiare în care bucătarii chefi vor arăta diferite tehnici de gătire a cărnii de vită românești. Rețete inedite din bucătăria modernă, piese diferite din carcasa de vită vor fi gătite, folosindu-se grill-uri moderne (GreenEgg, asado), afumătoare, cuptoare si plite, dar și tehnici sous vide, în tandoor, gulaș etc.

karpatenmeat1

Asistăm la un eveniment dedicat în exclusivitate cărnii de vită și vă provocăm să savurați carne de vită gătită în toate felurile, delicatese din toate colțurile lumii, o explozie de arome și culori un adevărat spectacol gastronomic, unic în România, cum nu ați mai văzut!”, precizează reprezentanții Karpaten Meat.

Personalități marcante din sectorul agroalimentar, specialiști și furnizori vor participa la eveniment în calitate de speakeri și vor pune la dispoziția participanților experiența și know-how-ul lor pentru a dezvolta piața autohtonă.

Intrarea este liberă.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

Competiție culinară profesională pentru Chefi avansați.

18 concurenți, 18 jurați, 1 categorie de concurs, 1 farfurie, 1 trofeu! întrecerea culinară va fi împărțită pe mai multe etape și categorii de concurs, iar concurenții gătesc aceeași grupă musculară de la o carcasă de vită.

Program pentru publicul spectator:

– Degustări de carne de vită produsă în România, gătită în diferite moduri
– Teste practice pe diverse instrumente și utilaje de gătit
– Asocierea cărnii de vită cu diverse ingrediente, sosuri și băuturi
– Pregătirea coastelor de vită în mai multe moduri tehnice
– Live Cooking Show cu Chefi specializați în carnea de vită, sesiuni practice de plate-ing
– Prezentări de echipamente profesionale: Smoker american, Mibrasa (cuptor și grill pe bază de cărbuni), Green Egg, Tandoor, Aparate Sous Vide
– Discuții despre: creșterea vitelor în fermele din România, gătirea corectă a cărnii de vită, procese de măcelărie

LOCAÈšIE: Symphony by the Lake, Șelimbăr, Sibiu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302