Crama Villa Vinèa lansează Rosé Celést Brut 2019
Producătorul transilvănean Villa Vinèa anunță lansarea Rosé Celést Brut 2019, primul spumant rosé din portofoliul său, care vine ca un răspuns la tendințele pieței de vinuri, în care consumatorii sunt tot mai deschiși să descopere spumante rosé.
Vinul este conceput ca un produs modern, ce se adresează unui segment de piață tânăr, dinamic.
“Pe fondul creșterii constante a aprecierii pentru spumantul cramei, am decis să dezvoltăm gama, creând Rosé Celést Brut, un vin exuberant, de calitate, care să se potrivească atât iubitorilor de experiențe gastronomice complexe, cât și celor care vor să se bucure de un rosé efervescent, menit să le deschidă papilele”, spune Misi Dénes, director de producție și oenologul local al cramei.
Cel mai nou vin al cramei Villa Vinèa este realizat prin metoda tradițională, franțuzească, de producție a șampaniei. Fermentarea sa a avut loc în sticlă, timp de 18 luni, iar degorjarea s-a realizat în octombrie 2021.
“Rosé Celést Brut 2019 aduce o explozie de fructe roșii proaspete și crocante, dublate de o frumoasă mineralitate, specifică Târnavei Mici. Culoarea vinului este roz pal, cu irizații portocalii, iar perlarea este intensă și îndelungată. Nasul este delicat, cu piersici, senzații de patiserie fină și ierburi aromatice. Corpul este plin, cremos, cu o aciditate vie și alcool bine integrat. Gustul aduce împreună cireșe de mai, căpșune și grapefruit roz, toate integrate elegant și învelite într-un discret rest de zahăr. Postgustul lung și plin de prospețime lasă note de coajă de citrice, brioșă și senzații amărui, rafinate. Se poate bea ca aperitiv, dar și împreună cu salate sau fructe de mare la grătar”, menționează Răzvan Avram, specialist în vinuri și fondator la platformei Paharnicul.ro.
Rosé Celést Brut 2019 este disponibil în magazinele proprii Villa Vinèa, online, pe www.villavinea.com și în wine shopurile specializate, începând de la 55 de Lei / sticlă.
Vinul, realizat integral din struguri Pinot Noir, se alătură în gamă spumantului Cuvée Celést, care a primit, de-a lungul timpului, o serie de recunoașteri din parte oenologilor, printre acestea, numărându-se și o medalie de argint în cadrul International Wine Contest Bucharest 2020.
Villa Vinèa
Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch și include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri – Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Premium, Selection și Classic. Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250.000 de litri.