ANAT face punte către cei dragi

ANAT face punte către cei dragi
person Horeca
access_time_filled

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) încearcă să ofere o mână de ajutor refugiaților care au rude în străinătate, pe teritoriul UE sau în alte state în care membrii ANAT operează curse charter în această perioadă, pentru a se reuni cu familiile lor.

În acest sens, a fost creată campania ”ANAT face punte către cei dragi”, prin care membrii asociației își propun să asigure culoare de transport în interiorul UE sau către state în care membrii ANAT operează curse charter, astfel încât să ofere ajutor penru reunirea cât mai multor familii afectate de război, cu persoanele dragi din străinătate. Pentru preluarea solicitărilor, ANAT pune la dispoziție trei numere de telefon, la capătul cărora se va vorbi în ucraineană și alte câteva limbi de circulație internațională, persoanele implicate asigurând asistență și consiliere pentru rezolvarea, în cel mai scurt timp, a tuturor cazurilor.

+4 0742 070 509 – limba ucraineană
+4 0730 195 789 – limba română, engleză, franceză, spaniolă
+4 0740 942 720 – limba maghiară

Mai mulți membri ANAT au asigurat transferul către aeroporturile din țară și asistență pentru rezervarea biletelor de avion, colaborând cu companiile aeriene care și-au arătat deja disponibilitatea de a pune la dispoziție bilete de avion gratuit pentru refugiați. Toate solicitările sunt adresate în mod individual, pentru a se găsi soluția cea mai eficientă, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al timpului.
Totodată, cei care doresc să participe cu sprijin financiar la această campanie pot dona în contul special deschis pe numele Patronatului ANAT la Banca Transilvania în acest scop: IBAN RO21BTRLRONCRT0589519301. Sumele strânse vor fi folosite pentru suportarea costurilor de cazare pe teritoriul României și transportul către destinația solicitată a persoanelor care nu dispun de resurse proprii.

Principala problemă cu care se confruntă membrii ANAT este că mulți refugiați, care au nevoie disperată de ajutor pentru a-și continua călătoria către alte țări unde-i așteaptă membrii familiei nu posedă documentele de identitate necesare și, în consecință, nu pot fi îmbarcați în cursele de avion, nici nu pot trece frontierele terestre către statele din jur.

ANAT mulțumește tuturor colegilor care se implică în acest efort și solicită autorităților abilitate urgentarea și simplificarea procedurilor de emitere a actelor de identitate necesare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302