Piața HoReCa revine la nivelul anului 2019 pentru Macromex

Piața HoReCa revine la nivelul anului 2019 pentru Macromex
person Horeca
access_time_filled

Compania Macromex vede o revenire a pieței HoReCa la nivelul anului 2019, având în vedre că a încheiat 2021 cu 15% avans al cifrei de afaceri, dar așteaptă un 2022 marcat de inflație, volatilitate și lipsă de disponibilitate a mărfurilor.


Pentru 2022, ne-am propus să creștem în continuare, însă vom naviga într-un mediu inflaționist și extrem de volatil, în care prioritatea zero este să avem marfă și să continuăm să ne aprovizionam constant clienții și consumatorii. După criza sanitară din 2020 și 2021, acum avem contextul macroeconomic fragil și lipsa de disponibilitate a mărfii amplificată de situația dificilă din Ucraina. Deși s-au eliminat restricțiile în canalul HoReCa, ne așteaptă un an dificil”, declară Albert Davidoglu, CEO, Macromex.
Reprezentanții companiei consideră că, în segmentul HoReCa, afacerile au revenit la cifrele din 2019, iar în retail, vânzările din 2021 au fost peste cele din 2019, înainte de debutul pandemiei.
În prezent, peste lipsa acută de personal și contextul menționat, se suprapun și creșterile prețurilor la la carburant și energie. Este o presiune uriașă pe locațiile din HoReCa pentru a găsi o formulă de business care să le ajute sa treacă peste această perioadă. În acest mediu inflaționist, costul alimentelor va crește, iar locațiile vor trebui să se concentreze pe productivitate – mai multe porții produse si livrate pe ora, reducerea pierderilor si reducerea costului operațional”, adaugă Davidoglu.

Principalele tendințe din 2022
Pe parcursul anului, componenta de livrare va rămâne principalul canal de vânzare, iar modelele tip „dark kitchen” – bucătării organizate special pentru livrare, fără zonă de servire – vor câștiga teren.
Se vor menține și vor apărea afaceri care se vor concentra exclusiv pe livrare, iar locațiile vor avea bucătării din ce în ce mai mici, pentru a mări spațiul de servire. Prioritare vor fi reducerea timpului de servire si creșterea vitezei de montare a farfuriilor.
Ca produse, va crește cererea pentru cele deja calibrate și care au trecut printr-un proces de preparare înainte de a fi livrare in locație, dar care își păstrează gustul și aroma prin tehnologii de preparare moderne, precum „slow cooking” sau „sous vide”.
Recent, compania a lansat platforma digitală horeca.macromex.ro, ce regrupează toate soluțiile eficiente și este un produs complex, menit să sprijine afacerile HoReCa. Platforma aduce un ajutor real pentru business și pentru sustenabilitate, prin cele 800 de produse, rețetele la cheie și sfaturile despre eficiența operațională.
În plus, Bocado este o altă inițiativă Macromex, o platformă online B2B care ajută la reducerea timpului de comandă și la gestionarea mult mai eficientă a fluxului de aprovizionare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.bocado.ro.
Macromex activează pe segmentul de produse congelate, cu un portofoliu extins de branduri precum Edenia, Corso, La Strada, Azuris şi branduri partenere: Philadelphia, La Lorraine, Farm Frites Dr. Oetker (Inedit, Paula), Mars, Haagen Dasz. Viziunea companiei este de a crea în România o industrie HoReCa matură, condusă de inspirație, eficiență si profitabilitate. Astfel, Macromex își asumă misiunea de a furniza soluții pentru fiecare tip de business prin consiliere, portofoliul de produse și tehnologie. Mai multe informații sunt disponibile pe horeca.macromex.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302