HORA și FAPT își exprimă îngrijorarea legat de eliminarea impozitului specific
Atât organizația HORA, cât și Alianța pentru Turism își exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, cu privire la modificările fiscale anunțate în spațiul public în ultima săptămână, în special modificarea legată de eliminarea impozitului specific, și solicită o consultare în prealabil cu organizațiile reprezentante ale mediului privat.
„După o criză fără precedent, cauzată de pandemie, care a însemnat 2 ani de colaps financiar și îngenungcherea industriei ospitaltiății, afacerile din domeniu abia au început să intre pe o pantă de revenire și au nevoie de predictibilitate și stabilitate. Înțelegem necesitatea îmbunătățirii măsurilor fiscale și credem în eficientizarea colectării taxelor ca măsură principală, dar făcute în ideea de a nu opri creșterea economică, în contextul recesiunii globale care se resimte puternic„, comunică organizațiile reprezentante ale sectorului HoReCa.
Reprezentanții ospitalității spun că nu există o capitalizare suficientă a companiilor cu capital românesc pentru a evolua pozitiv în contextul actual, astfel că este nevoie de un dialog deschis imediat pornind de la următoarele premise:
• Industria ospitalității este încă în reconstrucție după doi ani de pandemie și creșterile de prețuri cu care s-a confruntat în ultimele două luni, ca majoritatea industriilor de altfel;
• Ospitalitatea se luptă cu un deficit de personal fără precedent, care amenință dezvoltarea afacerilor cel puțin la fel de mult precum recesiunea economică. Oamenii nu mai au încredere în această industrie, iar companiile fac eforturi și alocă resurse peste estimări și bugete, pentru a putea combate lipsa personalului;
• Reprezentanții HoReCa înțeleg că proiectul impozitului specific poate nu are forma ideală, însă au toată deschiderea și își doresc să contribuie la rescrierea proiectului, astfel încât să fie coerent, dar nu pot accepta eliminarea lui completă, fără un dialog prealabil;
• Fundamentul pornește de la nevoia acerbă de debirocratizare, există nevoia de un flux administrativ și de o birocrație înlesnită pentru a încuraja mediul economic și pentru a crește randamentul bugetelui de stat.
Organizațiile reprezentante ale sectorului ospitalității consideră că eliminarea acestui impozit pe nepusă masă, va însemna pentru cel puțin 50% din afacerile din domeniu falimentul.
Organizatia HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, ce are misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi, pe plan național și internațional.
Alianța Pentru Turism este o platformă care reunește 26 de entități, printre cele mai importante și mai ales active din turismul național, cu rol de reprezentare a unei părți importante din industria turismului și a ospitalității în relația cu Președintele României, Guvernul României, Parlament și ministere.