Alianța pentru Turism susține și promovează reforma turismului

Alianța pentru Turism susține și promovează reforma turismului
person Horeca
access_time_filled

De curând a avut loc la Eforie Nord, în format hibrid, Adunarea Generală a Alianței pentru Turism, în cadrul căreia, alături de membri APT, au participat cu discursuri active și oficialități din Guvernul României: George Agafiței, Consilierul Prim-Ministrului României, Marius Budăi, Ministru al Muncii și Protecției Sociale, Tudorița Lungu, Secretar de Stat MAT, precum și Vergil Chițac, Primar al Municipiului Constanța.


Programul a inclus o dezbatere deschisă cu tema „OMD – locomotiva reformei turismului românesc”, în cadrul căreia a fost dezbătută viziunea României privind promovarea în exterior, precum și un workshop cu privire la operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației, în special la nivel local și județean, vizând stimularea creării unor structuri noi sau transformarea celor existente. Totodată, s-a discutat despre crearea unui grup de lucru care să vizeze crearea OMD-ului național, precum și identificarea unor soluții de finanțare sustenabilă.


În a doua parte a evenimentului au fost dezvoltate principalele teme din agenda de lucru a APT:
• Organizațiile pentru Managementul Destinației
• Strategia de promovare a brandului de țară
• Criza forței de muncă
• Studiul Impactul sectorului ospitalității supra economiei României
• Predarea mandatului președinției rotative a Alianței Pentru Turism de la Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), reprezentată de Daniel Mischie către Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), reprezentată în APT de către Iuliana Tasie.


Mesajul principal reieșit în urma evenimentului este că acest sector, unit inițial în contextul pandemiei, rămâne unit pe termen lung într-o misiune comună, aceea de a continua planul de reformare a turismului în România și, mai mult de atât, se va constitui într-o organizație cu personalitate juridică. Obiectivul este acela de a uniformiza și eficientiza parteneriatul public-privat pentru a dezvolta un cadru legislativ optim și propice dezvoltării acestui sector esențial pentru economia României, care să pună România pe harta destinațiilor reper la nivel european. Pentru a ieși din situația actuală, un prim pas esențial este implementarea OMD-ului național, care în continuare nu este conturat și definit în urma noilor reglementări.
A fost o întâlnire extrem de constructivă, iar prezența și discursul autorităților ne dau încrederea că se vrea și se poate. Că parteneriatul public-privat poate fi foarte eficient acolo unde este implicare și dedicare. Poate că reglementările actuale cu privire la legea turismului nu sunt încă cele menite să aducă reforma, însă suntem optimiști și continuăm munca, OMD-ul național rămâne o prioritate pentru noi și avem convingerea că va avea un rol decisiv în evoluția turismului românesc” a spus Iuliana Tasie, Președinte APT.

Despre APT
Alianța pentru Turism reunește în rândul celor 25 de membri ai săi structurile federative și asociative reprezentative pentru turismul românesc, printre care Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) și Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302