„Împărtășesc o parte din cultura insulei de unde provin!”
Daniyel Jones, originar din Trinidad, barman și global brand ambassador al băuturii reprezentative a locului de baștină – House of Angostura, este de părere că orice business are conceptul de ospitalitate în esența lui, ceea ce presupune amabilitate, atenție, sensibilitate și grijă față de ceilalți. Acest fapt l-a atras în industria ospitalității și a băuturilor totodată, încă de la început.
De ce ați ales să reprezentați House of Angostura?
Angostura a fost cea care m-a ales pe mine și sunt onorat să reprezint unul dintre cele mai emblematice ingrediente pentru cocktailuri din lume. Am câștigat concursul Angostura Global Cocktail Challenge în 2013, iar primul premiu a fost un contract de un an ca ambasador global al mărcii. După acel an, contractul mi-a fost reînnoit și, zece ani mai târziu, continui să fiu în această poziție pentru Casa Angostura.
Care sunt cele mai importante proiecte la care ați luat parte?
Lansarea celei mai recente versiuni de aromă de bitter – Angostura Cocoa Bitters, un proiect sustenabil uriaș, care sprijină fermierii locali de pe insula Trinidad, unde este produs. Toată cacaua provine de la fermierii locali, care cultivă arborii Theobroma pe insulă. Cacaua trinitario este originară din insula Trinidad și Tobago, fiind considerată de ciocolatieri ca una dintre cele mai bune din lume. Acest lucru ne permite să creăm un bitter de cacao de calitate superioară și să sprijinim oamenii de pe insulă.
Ce parte a jobului dumneavoastră vi se pare cea mai dificilă și de ce?
Timpul petrecut departe de familia mea este cea mai provocatoare, dar acest lucru este valabil pentru orice loc de muncă. Îmi place ceea ce fac deoarece pot împărtăși o parte din cultura insulei mele, moștenirea sa și unicitatea oamenilor, a preparatelor și a băuturii, totul prin intermediul portofoliului House of Angostura.
Ce părere aveți despre nivelul de pregătire al barmanilor și ce ați recomanda cuiva care pornește în această industrie?
Nivelul de pregătire al barmanilor a crescut, există mult mai multe elemente de gastronomie moleculară în crearea de cocktailuri. Pentru ca un barman să se remarce are nevoie de training avansat și multe ore de practică, dar și, bineînțeles, experiență ca barman de cocktailuri. Toate acestea generează acel nivel înalt de calitate, care va fi primordială pentru creșterea oricărei persoane în această meserie. Orice barman care este pasionat de această industrie va trebui să investească timp, bani și să se dedice învățării pentru a deveni cel mai bun.
Investiția în cărți, podcast-uri și videoclipuri online poate fi o modalitate excelentă de a învăța cu costuri reduse.
Pe ce criterii se alcătuiește un meniu de bar care fidelizează clienții?
În crearea unui meniu de cocktailuri este necesar a lua în considerare gusturile clienților care frecventează barul. Nu toată lumea dorește o băutură cu citrice, prin urmare, cel mai bine este crearea unui meniu care poate atrage și satisface o multitudine de preferințe gustative diferite. Folosirea spectrului de arome tropicale, citrice, amare, dulci și, în plus, texturile cremoase sunt mai toate opțiunile pentru a avea un meniu divers. Nu uitați că prezentarea este esențială, oaspeții vin pentru o experiență, ceea ce include prezentarea și, de asemenea, metoda prin care este creat cocktailul. Oaspeții își doresc să fie implicați, distrați, își doresc să evadeze din viața care se află în afara barului, prin urmare, trebuie să fie cufundați într-o experiență unică de fiecare dată când vin la bar.
Care sunt, în opinia dumneavoastră, tendințele pentru acest an?
O tendință actuală în prezent este sustenabilitatea. Sustenabilitatea are mai multe platforme și alegerea uneia dintre ele este o opțiune excelentă, deoarece există o tendință a consumatorilor de a contribui personal la brandurile și barurile care susțin această inițiativă.
Unde se află Angostura în tendințele de consum?
Angostura a făcut parte din însăși fundația industriei de cocktailuri. Definiția unui cocktail este: „orice băutură care conține alcool, apă, zahăr și bitter”. Multe cocktailuri clasice, cum ar fi Old Fashioned Cocktail, Manhattan sau un cocktail cu șampanie, toate conțin bitter aromatic de Angostura. Continuăm să facem parte din evoluția industriei cocktailurilor, de la cel mai vechi cocktail cu bitter la cel mai scump cocktail din lume creat cu Angostura, până la barmanii care participă la concursuri și folosesc Angostura. Nu există niciun înlocuitor pentru Angostura, este unul dintre cele mai distribuite ingrediente pentru cocktailuri la nivel mondial, fiind distribuit în peste 165 de țări din întreaga lume.
Ce îmi puteți spune despre rolul dumneavoastră în educația consumatorilor?
Educația consumatorilor este o prioritate pentru Angostura. Avem un portofoliu de rom incredibil și o gamă de bitter iconică. Cunoașterea modului de utilizare a bitterului este importantă și acest lucru necesită educație. Există o cultură care împărtășește și pune în valoare singura distilerie de pe insula Trinidad și Tobago. Acest lucru necesită implicare și o comunicare constantă cu consumatorii noștri pentru a învăța cum să aprecieze întreaga gamă a portofoliului Angostura.
Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?
Întotdeauna există un produs nou care iese din Casa Angostura, deoarece continuăm să evoluăm. Suntem aici, în România, pentru a lansa oficial „Tamboo Spiced Rum”. Este prima lansare internațională pentru Tamboo, acesta făcându-și apariția în urmă cu un an pe insula Trinidad. Începem această călătorie internațională în România și le mulțumim tuturor pentru că ne împărtășesc dragostea lor pentru Angostura.