România, parteneră la Târgul de Turism de la Varșovia
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat participarea a 17 agenții de turism din România la târgul de turism ”International Travel and Tourism Trade Fair” (TT Warsaw), desfășurat în perioada 23 – 25 noiembrie 2023. Evenimentul a avut loc la Varșovia, iar România s-a prezintat cu un stand deosebit, în calitate de țară parteneră. La cea de-a 29-a ediție a acestui târg de turism tradițional au fost așteptați 22.000 vizitatori din 56 de țări.
Prezența țării noastre la TT Warsaw a fost susținută și de o promovare intensă outdoor în capitala Poloniei, valoarea campaniei fiind de 44.000 de euro. Timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze urbane, care trec prin punctele cheie din Varșovia, sunt colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleș. De asemenea, pe durata a două săptămâni, în perioada 24 noiembrie –7 decembrie, 34 ecrane digitale, dintre care 5 în Gara Centrală și 29 din Varșovia (Rotunda), afișază fotografii, însoțite de brandul de țară, cu Mănăstirea Sucevița, Castelul Peleș și Transfăgărășan.
”Participarea noastră la TT Warsaw reprezintă o oportunitate unică de a promova frumusețile și tradițiile României într-un context internațional. Suntem mândri să aducem în atenția publicului polonez ofertele diverse și inedite ale destinațiilor turistice din țara noastră. Turiștii polonezi sunt interesați mult de Trasilvania, Brașov, Valea Prahovei, Sighișoara, București, Litoral, Delta Dunării, posibilitățile de distracție din România, pelerinaje, turism balnear, city break-uri. În Maramureș și Bucovina, ei vin cu autocarele din nord și, de asemenea, se duc în locurile care au “memorie poloneză”, pe urmele soției lui Ștefan cel Mare, a Sfântului Ladislau în Oradea etc. Polonia a reprezentat o piață tradițională pentru România, care iată că revine”, subliniază Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte al Comisiei de Incoming a ANAT.
România a deținut la acest târg primul stand în dreptul intrării principale. Printre cele mai promovate regiuni ale României s-au numărat Maramureș, alături de Bucovina, Prahova, Banat și de Litoralul Mării Negre. În standul României au fost prezenți Excelența sa Cosmin Onisii, Ambasadorul României în Polonia și Terente Ciui, secretar de stat în ministerul de resort (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – MEAT).
Vizitatorii polonezi ai standului României au fost foarte interesați de potențialul turistic al României, din perspectivă istorică, despre oportunităţi de petrecere a timpului liber dar și despre patrimoniul cultural al țării noastre ca destinație turistică.