METRO România lansează platforma de comunicare „Vis de Antreprenor”

METRO România lansează platforma de comunicare „Vis de Antreprenor”
person Horeca
access_time_filled

METRO România, fondatorul celei mai mari comunități de antreprenori independenți din România prin brandul LaDoiPași și un partener de încredere pentru peste 100.000 de clienți profesioniști din industriile ospitalității și comerțului tradițional, lansează platforma de comunicare „Vis de Antreprenor”.
Prezentă în România din 1996, METRO este martorul evoluției antreprenorilor români, recunoscându-le curajul, energia, ambiția și eforturile, dar și provocările cu care se confruntă.
„Vis de Antreprenor” reprezintă, atât pentru METRO România, cât și pentru clienții săi, o platformă strategică, concepută să sprijine și să promoveze poveștile antreprenorilor independenți pe parcursul următorilor ani.


Nucleul platformei este reprezentat chiar pe site-ul metro.ro, prin extensia metro.ro/vis-de-antreprenor, unde clienții își pot împărtăși experiențele unice în antreprenoriat – de la primele visuri, până la realitatea unei afaceri de succes, cu reușite, provocări, obstacole depășite, momente bune sau momente din care au avut de învățat. METRO lansează astfel invitația partenerilor din HoReCa, dar și din comerțul tradițional, de a spune povestea traseului lor in business, alăturându-se vocii colective care poate inspira generația actuală, dar și generațiile următoare de antreprenori independenți.


Sunt aproape 28 de ani de când METRO însoțește antreprenorii români pe acest drum al dorinței de reușită în afaceri, cu suișuri și coborâșuri, cu momente de bucurie, cu succese, dar și dezamăgiri inerente. Pentru noi este un privilegiu să putem aduce în fața publicului larg poveștile clienților noștri, oameni curajoși , care au avut un vis pe care l-au transformat în realitate, cu onestitate, ambiție, pasiune și agilitatea în a găsi soluții. Campania ‘Vis de Antreprenor’ este un mijloc de comunicare dedicat tuturor antreprenorilor parteneri METRO, cu ajutorul căruia aceștia pot dezvolta o voce colectivă care să inspire, de ce nu, actualele si viitoarele generații de antreprenori”, a declarat Andreea Beekman, Head Of Marketing METRO Romania.


Lunar, 10 dintre cele mai interesante povești înscrise pe metro.ro/vis-de-antreprenor vor fi prezentate în același loc. O parte dintre aceste povești vor fi promovate prin campanii dedicate, în mediul digital (rețelele sociale, newsletter, episoade tip podcast, etc.), radio și chiar TV. Obiectivul final este acela de duce mai departe sloganul “Succesul tău e afacerea noastră”, prin acțiuni concrete, de susținere și promovare a acestor business-uri, de creștere a notorietății lor în rândul consumatorului final.
Reflectând o abordare holistică, platforma de comunicare „Vis de Antreprenor” duce mai departe angajamentul METRO de a susține permanent antreprenorii din comerțul de proximitate și din cel de HoReCa, în drumul lor către succes.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302