Discriminarea în relaţiile de muncă

Sectorul ospitalității include o gamă largă de ocupaţii, activităţi şi locuri de muncă care implică diferite riscuri de inegalități și discriminare. Egalitatea de şanse este conceptul conform căruia toate ființele umane sunt libere să-și dezvolte capacitățile personale, aspirațiile și necesitățile.

Acest concept se referă și la absența barierelor în ceea ce privește existența unui tratament egal pentru toți cetățenii indiferent de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare, vârsta, dizabilitate etc. Dacă se încalcă principiile acestui concept, intervine discriminarea, situație care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, toate având în comun o anumită formă de excludere sau de respingere. Chiar și epuizarea la locul de muncă (burnout), în anumite condiții, poate genera un comportament discriminatoriu.

În România, potrivit Legii nr. 324 din 2006, prin „discriminare” se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea la locul de muncă se referă la interzicerea anumitor persoane să aplice și să primească anumite locuri de muncă pe baza de rasă, vârstă, sex, religie, înălțime, greutate, naționalitate, handicap, orientare sexuală sau identitatea de gen.

Conform Legii nr. 202/2002 cu completările și modificările ulterioare, măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate independentă, precum și în alte domenii reglementate prin legi speciale.

Angajații au, potrivit legii, dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește recrutarea, condițiile de muncă, promovarea, remunerarea, accesul la formare profesională, pensiile ocupaționale și concedierea.

Mai exact, conform art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 6 din OG 137/2000, angajatorii nu au voie să pună în aplicare acțiuni care ar putea împiedica accesul egal la locurile de muncă. Nu constituie însă discriminare, potrivit Legii nr. 151/2020, excluderea, deosebirea, restricția sau preferința în privința unui anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activității în cauză sau a condițiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerințe profesionale esențiale și determinante, cu condiția ca scopul să fie legitim și cerințele proporționale.

Discriminarea în muncă se poate manifesta în mai multe situații, potrivit legii:
•la încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;
•la stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;
•la acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul;
•la formarea, perfecționarea, reconversia și promovarea profesională;
•la aplicarea măsurilor disciplinare;
•în dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;
•în orice alte condiții de prestare a muncii.

Mobbing sau bullying
În mediul de muncă, diferențele care apar între colegi pe criterii de rasă, vârstă, sex, opinii, experiență profesională, pot concretiza comportamente de discriminare precum mobbing-ul sau bullying-ul.

Mobbing-ul este o forma de hărțuire psihologică la locul de muncă ce are drept scop de a face rău intenționat și se caracterizează prin atacarea unui salariat prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare, insulte, critici, violență verbală și pe alocuri fizică.
Bullying– ul este un comportament abuziv, caracterizat prin dorința de a umili pe cineva prin utilizarea violenței psihologice, verbale sau fizice. In cadrul unui proces de bullying, spre deosebire de mobbing, care in general este specific colegilor, acesta este realizat de superiori.

Tipuri de sancțiuni
Pentru faptele de discriminare din oricare dintre domeniile acestea, angajatorul riscă amenzi între 1.000 și 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o singură persoană fizică, sau cu amenzi între 2.000 și 100.000 de lei, dacă e vizată o comunitate sau un grup de persoane. Consecințele sunt însă mult mai complexe, deoarece, spre exemplu, în cazul unei concedieri discriminatorii, salariatul va obține reintegrarea în muncă și va fi îndreptățit să primească diferențele salariale din urmă.

Mai mult, ori de câte ori instanța de judecată va constata săvârșirea unei fapte de hărțuire morală la locul de muncă, pe lângă obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa actele de hărțuire morală, instanța va putea obliga angajatorul și la plata de daune morale sau obligarea la plata unei sume necesare pentru consilierea psihologică de care angajatul are nevoie.

De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în situația în care va fi sesizat cu o petiție, va putea dispune și el obligarea angajatorului la plata unei sume necesare pentru consilierea psihologică de care angajatul are nevoie.