HORA solicită viziunea Primăriei Generale a Capitalei cu privire la planul de dezvoltare a industriei HoReCa

HORA solicită viziunea Primăriei Generale a Capitalei cu privire la planul de dezvoltare a industriei HoReCa
person Horeca
access_time_filled

HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, ce are misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale operatorilor din industrie, pe plan național și internațional, reprezentând peste 150 de membri din industrie, companii cu o cifră de afaceri cumulată de peste 600 milioane lei și 10.000 de angajați, adresează o serie de întrebări cu privire la viziunea Primăriei Generale a Capitalei în legătură cu planurile de dezvoltare a industriei ospitalității și măsurile pentru susținerea acesteia într-un posibil nou mandat. Astfel, întrebările sunt:

Care vor fi măsurile pe care le veți lua pentru eficientizarea, înlesnirea și uniformizarea la nivel de sectoare a procedurii de acordare de autorizații/avize de funcționare?
În prezent, această procedură este, în opinia membrilor HORA, extrem de birocratică, blochează noi investiții și îngreunează activitatea operatorilor care activează în sector. Câteva dintre piedicile majore întâmpinate în procesul de obținere a autorizațiilor/avizelor de funcționare sunt:
•Solicitarea de redepunere anuală a acelorași documente, chiar dacă nu au intervenit modificări la punctul/punctele de lucru respectiv/e;
•Fiecare sector are cereri diferite la nivel de documente ce trebuie incluse în dosarul pentru obținerea/reînoireî autorizației/avizului de funcționare;
•Întârzieri nejustificate în procesul de eliberare a autorizațiilor/avizelor, atât acelor noi, cât și a celor pentru prelungire, unde există deja istoric;
•Lipsa unui standard coerent de stabilire a taxei de autorizație, care să ia în calcul suprafața operatorului, precum și calculul pe 12 luni calendaristice.

•Există un plan de digitalizare și interconectare a datelor cu toate autoritățile implicate?
Membrii industriei ospitalității își arată disponibilitatea de a se implica și de a susține un proces esențial pentru dezvoltarea sănătoasă, și propun câteva soluții cheie:
•Implementarea unui sistem digital care să permita reînoirea autorizaților/avizelor de funcționare exclusiv pe baza unei cereri, a plății taxei și a declarației pe proprie răspundere că nu există modificări aduse punctului de lucru.
•Posibilitatea plății online a taxei (uniformizat la nivel de București; astăzi doar în anumite sectoare se poate în acest fel)
•Obligativitatea primăriei, dacă nu există o declarație în acest sens, prin care aceasta să obținaă toate autorizațiile emise de către autoritățile competente în acest sens, lucru posibil doar prin interconectarea bazelor de date a acestor autorități.

•Există un plan definitivat de norme aplicabile pentru terase, care să permită funcționarea eficientă și echitabilă a acestora, atât pe proprietate publică cât și privată. Ce strategie aveți pentru eliberarea acestor autorizații/avize într-un timp legal cât și pentru funcționarea într-un mod eficient și echitabil?

În prezent, industria întâmpină piedici precum:
•Obligativitatea de a obține un certificat de urbanism pentru terasele amenajate pe proprietatea publică, cât și pentru cele aplasate pe proprietate PRIVATĂ.
•Imposibilitatea de a obține aceste autorizații/avize pe termen NELIMITAT iar acolo unde este cazul cel puțin pe toata durata contractului de închiriere.

•Având în vedere faptul ca CENTRUL ISTORIC AL BUCUREȘTIULUI a fost neglijat în ultima perioadă în favoarea altor proiecte precum: Străzi deschise sau Delta Văcărești, există preocupari ale dumneavoastră pentru o abordare integrată în vederea menținerii atractivității și funcționalității acestuia?
Operatorii din industria HoReCa cu activitate în Centrul Istoric, unde exista investiții majore din partea acestora, precum și foarte multe locuri de muncă create, se lovesc de probleme cu impact major în business, precum:
•Infrastructura care lasă TOTAL de dorit! De mai bine de 12 ani nu s-a mai făcut nimic, iar străzile sunt adevărate capcane;
•Pericolul iminent de creștere a criminalității având în vedere apariția proxenetismului, al cerșetorilor precum și a vânzării de droguri;
•Aspectul degradat al multor clădire, fațadele sunt neîngrijite și nu existăprograme pentru a-i ajuta pe proprietari să le reabiliteze
•Lipsa anumitor activități organizate de către municipalitate și care să atragă clienți în zona Centrului Istoric.

•Industria ospitalității acționează în prezent într-un mediu concurențial incorect și se confruntă cu soluții diverse, incoerente, inconsecvente, date de diferitele administrații de-a lungul timpului. Cum vedeți posibilă alinierea tuturor afacerilor din industria Horeca la reguli și noile norme, astfel încât să existe un moment T0 până la care să se intre în legalitate și de la care să existe consecințe pentru cei care nu le respectă si, de asemenea, care vor fi măsurile pe care le veți lua pentru intrarea în legalitate (conform noilor viziuni ) a locațiilor/operatorilor. Cum veți asigura competiția corectă între aceștia pe termen lung?

•Bucureștiul are nevoie de infrastructură pentru turiști dar și de promovare.
Cum vedeți funcționarea organizației de promovare a Bucureștiului – BTB (Biroul de Turism Bucuresti) dar și alocarea de fonduri către organizație, respectiv infrastructura necesară turiștilor (locuri de parcare pentru autocare, puncte de informare, propuneri de tururi, programe tematice cu obiective turistice etc)?

•Întâlnirile cu antreprenorii și liderii din ospitalitate au loc în general înainte de alegerile locale și/sau în alte momentele de criză. Cum vedeți solicitarea HORA de constituire a unui grup de lucru pentru a găsi cele mai bune soluții pentru temele de mai sus, precum și stabilirea unui calendar de întâlniri trimestriale cu dumneavoastră?

Despre HORA
HORA este una dintre organizațiile reper ale industriei ospitalității din România, înființată în urmă cu 10 ani, iar în prezent numără 150 de membri relevanți, atât operatori din sectorul HoReCa, cât și furnizori reper, companii cu o cifră de afaceri cumulată de peste 600 milioane lei și 10.000 de angajați. Misiunea organizației este de a susține dialogurile cu autoritățile și de a milita pentru o legislație care să încurajeze și să susțină investițiile, pentru o dezvoltare sustenabilă a industriei ospitalității. Obiectivul este de a crea un mediu propice nu doar pentru operatorii și business-urile membre HORA, ci pentru întreaga industrie, pentru fiecare antreprenor curajos, fiecare angajat, producător local, fiecare furnizor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302