Edenred a oferit 1.200 de porții de mâncare persoanelor din categorii vulnerabile

Edenred a oferit 1.200 de porții de mâncare persoanelor din categorii vulnerabile
person Horeca
access_time_filled

1.200 de porții de mâncare au fost gătite și distribuite de către angajații voluntari Edenred persoanelor din categorii aflate în dificultate. Inițiativa a fost organizată în cadrul Ideal Day, o zi dedicată acțiunilor de solidaritate în comunitățile locale în care Edenred activează. Ediția din acest an a fost realizată în parteneriat cu Federaţia Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, cu sprijinul Social Food, program al asociaţiei fondate de chef Adrian Hădean, și al Primăriei Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), care a pus la dispoziția voluntarilor cantina socială OMINIS.


Cea de-a opta ediție Ideal Day ne-a reunit într-o misiune definită de empatie și sprijin. Gătind pentru persoanele mai puțin norocoase decât noi, am avut ocazia să oferim nu doar hrană, ci și un sentiment de apartenență în comunitate și grijă. Această inițiativă întruchipează angajamentul nostru de a aduce o schimbare pozitivă tangibilă în viețile celor care au cea mai mare nevoie, întărind valorile fundamentale de solidaritate și spirit civic care stau la baza eforturilor de responsabilitate socială corporativă ale Edenred. Sunt mândru de implicarea colegilor mei atât pentru această zi, cât și pentru alte acțiuni de voluntariat pe care le organizăm de-a lungul anului la nivel local, precum donații de sânge, acțiuni de plantare sau colectare alimente”, a declarat Görkem Oran, Director General, Edenred România.


În curând se împlinesc 10 ani de când am început munca și în această direcție: mese calde pentru oameni aflați la nevoie, cursuri de bucătari pentru cei care nu au nicio altă șansă să își câștige existența, acțiuni de conștientizare privind risipa alimentară. Am ales să devenim mai vizibili, pentru că așa putem ajuta mai mulți oameni. De la 1.000 de mese calde/zi la 10.000, la 100.000. Pentru aceasta este nevoie de multe mâini și inimi puse laolaltă și, iată, reușim. Acum prin parteneriatul cu Edenred, mâine prin Kitchen Battle, cel mai mare eveniment caritabil din România, poimâine prin voi, cei care doriți sa propagăm ideea că este ușor să ajuți”, a spus chef Adrian Hădean.

Peste 120 de angajați Edenred din București, Sfântu Gheorghe și Timişoara au participat la acțiunea de voluntariat. La cantina socială OMINIS, voluntarii Edenred au gătit cu ingrediente puse la dispoziție de către Social Food, Macromex şi Banca pentru Alimente București. Reprezentanţii Social Food au coordonat proiectul, instruirea bucătarilor și detaliile logistice pentru ca porțiile de mâncare să poată fi gătite și livrate – 150 de porții pentru masa de prânz, care au fost servite la cantină, și 850 de porții pentru cină, care au fost livrate. Beneficiarii au fost persoane fără adăpost, persoane marginalizate, copiii lipsiţi de îngrijirea familiei, bătrâni din cămine și alte persoane în dificultate din nouă centre de îngrijire din Bucureşti.


În același timp, angajații voluntari ai Edenred de la punctul de lucru din Sfântu Gheorghe au gătit împreună cu reprezentanţii Băncii Regionale pentru Alimente Braşov, la Asociația Serviciul de Ajutor Maltez, 200 de porţii de mâncare pentru copii din familii în dificultate, aflați în tabără aici. Angajaţii de la Timişoara, alături de Banca Regională pentru Alimente Timişoara, au participat la un atelier de gătit sustenabil alături de copiii din tabăra de vară de la Kuncz.

Ideal Day, ziua faptelor bune
Începând cu 2016, în luna iunie, Edenred sărbătorește Ideal Day, o zi dedicată acțiunilor de solidaritate în comunitățile locale în care compania este prezentă. În această zi, cei peste 12.000 de angajați Edenred, din 45 de țări, au posibilitatea să se implice în acțiuni de voluntariat ce vizează cele trei direcții de responsabilitate socială ale Grupului: Ideal People, ce urmărește îmbunătățirea calității vieții; Ideal Planet, dedicată conservării mediului și Ideal Progress, concepută pentru inițiative comerciale cu componente sociale.

Despre Edenred

Edenred este oplatformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 de milioane de utilizatori și mai mult de două milioane de comercianți parteneri din 45 de țări, prin intermediul a aproape 1 milion de clienți corporativi.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302