Oportunități de dezvoltare pentru HoReCa

Oportunități de dezvoltare pentru HoReCa
person Roxana Băjănică, Smart Development Center
access_time_filled

Într-un mediu al afacerilor în continuă schimbare, sectorul HoReCa, care continuă să fie unul dintre cele mai dinamice și provocatoare domenii ale economiei, se pregătește să primească un nou impuls de dezvoltare prin programe de finanțare nerambursabilă.

Odată cu inițiativele guvernamentale de finanțare națională anunțate pentru anul bugetar 2024, sectoarele HoReCa pot beneficia de noi resurse de sprijin antreprenorial, în special printre femei.

Programul Femeia Antreprenor
Un astfel de program este programul național multianual – Femeia Antreprenor. Impactul acestui program asupra sectorului HoReCa poate fi substanțial. Inițiativele de sprijin pentru antreprenoriatul feminin nu doar că încurajează diversitatea în managementul afacerilor, dar contribuie și la creșterea economică prin inovație și competiție.
Programul, gestionat de Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului, are ca obiectiv principal stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii conduse de femei. Prin intermediul unei scheme de ajutor de minimis, acest program oferă finanțări nerambursabile de maxim 200.000 lei/ beneficiar, care pot fi utilizate pentru achiziții esențiale în deschiderea sau dezvoltarea afacerilor din domeniul HoReCa, cum ar fi echipamente tehnologice sau spații de producție și servicii. Aceste resurse financiare sunt esențiale inclusiv în direcțiile de acțiune spre inovație și eficiență, fiind componente de bază ale unei afaceri sustenabile în industria ospitalității.
Un aspect deosebit de important al programului este eligibilitatea acțiunilor susținute care permit finanțarea directă a acestor linii de business. Investițiile pot merge către îmbunătățiri tehnologice, achiziționarea de mobilier, sau chiar sisteme software, care să faciliteze inclusiv managementul eficient al rezervărilor și serviciilor.
Deși programul reprezintă un context facil și favorabil pentru dezvoltarea afacerilor mici, el vine și cu provocări. Antreprenoarele trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate, inclusiv angajarea și menținerea a cel puțin două locuri de muncă și asumare unor surse de cofinanțare.

Programul Start-Up Nation 2024
În paralel, programul Start-Up Nation 2024 își propune să aducă pe piață o nouă generație de noi antreprenori bine pregătiți, inclusiv pe cei care vizează sectorul ospitalității. În contextul în care HoReCa se confruntă constant cu provocări – de la fluctuațiile economice la schimbările în preferințele consumatorilor – accesul la finanțare prin Start-Up Nation 2024 poate fi vital. Acesta oferă nu doar resurse financiare, ci și un cadru de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, pregătind terenul pentru o nouă generație de afaceri prospere, inclusiv în sectorul ospitalității.
Programul Start-Up Nation, ajuns la cea de-a patra ediție, este cel mai frecvent prezentat ca fiind un program catalizator pentru dezvoltarea antreprenorială în România. Ediția 2024 vine cu o noutate majoră: înscrierea se va face direct de către persoane fizice, nu firme, o schimbare care promovează accesul individual și direct la fondurile europene, subliniind o orientare mai personală și adaptată nevoilor fiecărui aspirant în parte.


În sectorul HoReCa, cunoscut pentru dinamica și diversitatea sa, programul poate deschide numeroase oportunități. Persoanele interesate să intre în lumea ospitalității pot beneficia de 400 de milioane de euro, fonduri alocate prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027. Aceste resurse financiare sunt destinate să sprijine inițierea de afaceri inovatoare, sustenabile și adaptate cerințelor pieței.
În conformitate cu declarațiile recente ale ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, procesul de înscriere în programul de finanțare Start-Up Nation 2024 se va desfășura în două etape.
Prima etapă presupune înscrierea la cursuri de formare antreprenorială, obligatorie, indiferent de pregătirea anterioară a candidaților. Această abordare asigură că toți participanții, indiferent de experiența lor anterioară în domeniu economic, primesc aceeași pregătire de bază și consultanță pentru dezvoltarea unui plan de afaceri solid. Această etapă reprezintă o oportunitate, astfel încât antreprenorii vor putea folosi aceste cursuri pentru a înțelege mai bine dinamica pieței, a identifica nișe neexploatate și a dezvolta modele de afaceri inovatoare care să răspundă cerințelor unui public tot mai exigent și diversificat.


Aceste cursuri de formare antreprenorială sunt proiectate nu doar ca o formalitate, ci ca un mediu de încurajare a dialogului, de schimb de idei și de obținere a feedback-ului necesar pentru ajustarea și îmbunătățirea continuă a planurilor de afaceri. Este o platformă de învățare unde competențele teoretice se îmbină cu sfaturile practice, esențiale pentru navigarea cu succes în industria ospitalității
A doua etapă este focalizată pe depunerea efectivă a planurilor de afaceri. Antreprenorii vor avea oportunitatea să își pună în aplicare cunoștințele acumulate, propunând proiecte care să răspundă nevoilor reale ale pieței. Fie că este vorba de inovație în servicii, tehnologii sustenabile sau concepte unice de afacere, fiecare plan de afaceri va avea șansa să fie finanțat pentru a deveni realitate.
Finanțarea alocată de 250.000 lei per beneficiar este destinată să sprijine crearea de noi afaceri care pot aduce o valoare adăugată economiei naționale. În contextul HoReCa, acest lucru poate însemna de la deschiderea de restaurante cu concepte unice, până la cafenelele sau servicii de catering specializate, care pot transforma modul în care consumatorii percep gastronomia și ospitalitatea.

Cu toate acestea, provocările nu sunt de neglijat. În ciuda suportului financiar și educațional, antreprenorii trebuie să gestioneze eficient resursele de care vor beneficia și să se adapteze rapid la schimbările de pe piață. Astfel, succesul acestor idei de afaceri va depinde nu doar de ideile inovative, ci și de capacitatea de a implementa aceste idei într-un mediu de afaceri care susține sustenabilitatea și dezvoltarea continuă.


Alte informații privind condițiile de derulare și accesare a programelor de finanțare sunt accesibile gratuit și pe site-ul Asociației Centrul de Dezvoltare SMART, www.smart.org.ro. Pentru a afla cum puteți obține fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea activității ne puteți contacta telefonic la 031.824.15.90 sau prin e-mail la adresa consultanta@smart.org.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302