Hochland relansează gama de specialități sub numele „Atelier”

Hochland relansează gama de specialități sub numele „Atelier”
person Horeca
access_time_filled

Hochland, liderul pieței de brânzeturi din România, relansează gama de brânzeturi maturate în Salina Praid. Astfel, la doi ani de la lansare, gama Brânză Praid va avea o nouă identitate vizuală și un nou nume – Atelier, totul sub conceptul creativ „Gustul Zilelor Bune”. Noua denumire surprinde caracterul artizanal, specific acestei game.

Odată cu anunțarea noii identități, celor două sortimente aflate deja pe piață – Atelier Brânză Praid Natur și Atelier Brânză Praid (alintată) cu Vin – li se alătură un nou sortiment: Atelier Brânză Praid Cremoasă – cu o culoare mai deschisă, o consistență mai cremoasă și un gust mai delicat.

Toate cele trei sortimente de brânzeturi din gama Praid Atelier sunt create după rețete originale și 100% românești, în Fabrica Hochland de la Sovata și maturate artizanal în Salina Praid. Diferența dintre cele trei rețete este dată de mixul de culturi folosite și de perioada de maturare. în funcție de toate acestea, brânzeturile capătă gusturi unice și texturi diferite de la o rețetă la alta.

atelierhochlandGama Atelier e o inițiativă importantă pentru noi, prin care ne dorim să contribuim la dezvoltarea gusturilor consumatorilor noștri și să îi încântăm cu experiențe cât mai autentice și pozitive. Prin noul concept – Gustul Zilelor Bune – ne-am gândit să inspirăm consumatorii să sărbătorească mai des momentele speciale ale fiecărei zile, cu o brânză rafinată, însoțită de un pahar cu vin”, a declarat Andreea Marincescu, Director de Marketing, Hochland România.

Campania de rebranding a fost lansată într-un mod inovator – printr-un masterclass de brânzeturi și vinuri, susținut de somelierul Julia Scavo. Aceasta a dezvăluit secretele pairing-ului dintre vinuri și cele trei sortimente ale gamei Atelier Brânză Praid.

Mă simt onorată că am prezentat acest Masterclass și, totodată, mă bucur să descopăr că și sectorul brânzeturilor evoluează și se îmbogățește cu noi produse tradiționale și artizanale. Obișnuiesc să mă documentez în legătură cu vinul și cultura română, pe care le promovez în mod constant, iar cu prilejul Masterclass-ului Hochland am fost încântată să descopăr gama de brânzeturi maturate – Atelier Brânză Praid. Sortimentul meu preferat este brânza alintată cu Fetească Neagră, ce se distinge prin originalitate și subtilitatea îmbinării cu vinul în procesul îndelung de maturare” a declarat Julia Scavo.

Campania de comunicare va continua în mediul online, pe canalele de comunicare deținute de Hochland România, dar și în magazine.

Despre Hochland

Hochland este unul dintre cei mai puternici producători de brânzeturi din lume, având 11 unități de producție în Germania, Franța, Spania, Polonia, România, Rusia, Statele Unite ale Americii, un număr de peste 4.000 de angajați și o producție de brânzeturi de aproximativ 300.000 tone anual. în România, Hochland este liderul pieței de brânzeturi, având un portofoliu care include o gamă largă de sortimente, de la brânză topită la cașcaval și mozzarella, creme de brânză, telemea, specialități precum Brânză Praid sau Delicii Calde.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302