PPD România devine distribuitor oficial al Grupului Campari în România

PPD România devine distribuitor oficial al Grupului Campari în România
person Horeca
access_time_filled

grupulcampariPPD România, cel mai mare distribuitor de băuturi alcoolice importate premium și super-premium de pe piață, anunță că a devenit distribuitorul oficial al Grupului Campari în România. Printre cele mai importante băuturi care fac parte din portofoliul grupului se numără  Aperol, Campari, Cinzano, SKYY Vodka și Wild Turkey, branduri pe care PPD România le va reprezenta pe piața locală.

Prin încheierea parteneriatului cu Grupul Campari, unul dintre jucatorii de top la nivel mondial din industria băuturilor alcoolice premium, ne bucurăm să ne extindem portofoliul cu mărci care sunt deja foarte apreciate de consumatorii români. Portofoliul impresionant al Grupului Campari, împreună cu expertiza puternică a PPD România pe piața locală, precum și prezența extinsă în on și off trade, sunt atuurile principale care ne vor da oportunitatea de a exploata la maxim potențialul brandurilor care au primit numeroase distincții la nivel internațional și deja îndrăgite de români. Acest parteneriat este un pas strategic în dezvoltarea prezenței noastre în România„, a declarat Nikos Xystouris, Director General PPD România.

Despre PPD

Prezentă pe piața din România din 2007 și parte a companiei Photos Photiades Distributors, PPD România este cel mai mare distribuitor de produse de alcool premium si super-premium de pe piața locală.
Alături de Diageo, Grupul Campari și de alți parteneri strategici la nivel local, compania deține cel mai mare portofoliu de branduri premium și super-premium, renumite în întreaga lume, precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, șampania Lanson, Aperol, Campari, Cinzano, SKYY Vodka, Wild Turkey, precum și propriul brand de vodkă, Tazovsky Vodka.
Photos Photiades Group (PPG), companie internațională fondată în urmă cu peste 70 de ani, are o activitate impresionantă în vânzări, marketing și distribuție de branduri alcoolice și non-alcoolice de renume mondial. PPG este prezentă în România, Grecia, Cipru, Croația și Slovenia.

Despre Gruppo Campari

Davide Campari-Milano S.p.A, împreună cu filiala sa (‘Gruppo Campari’), este un jucător strategic în industria băuturilor alcoolice la nivel internațional, cu o rețea de distribuție în peste 190 de țări, ocupând poziția de lider în Europa și America. Grupul a fost fondat în anul 1860 și, în prezent, este al 6-lea jucător din industria de băuturi alcoolice premium la nivel internațional. Portofoliul grupului cuprinde peste 50 de branduri, fiind alcătuit în principal din băuturi alcoolice, dar și vinuri și băuturi răcoritoare. Printre brandurile recunoscute la nivel internațional pot fi menționate Aperol, Appleton, Campari, Cinzano, SKYY Vodka și Wild Turkey. Cu sediul în Sesto San Giovanni, Italia, Campari deține 15 fabrici și 4 podgorii în întreaga lume, având propria sa rețea de distribuție în 16 țări.

Grupul are în prezent peste 4000 de angajați. Acțiunile societății Davide Campari-Milano S.p.A sunt listate la Bursa de Valori din Italia din 2001.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302