Alte două METRO Punct până la finalul acestui an

Alte două METRO Punct până la finalul acestui an
person Horeca
access_time_filled

Compania METRO Cash & Carry România anunță deschiderea, până la finalul anlui 2011, a altor două magazine METRO Punct, de tip cash&carry, în orașele Pitești și Turda. METRO Cash & Carry a fost lansată oficial în Romania în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului său centru de distribuție, în București. În acest moment, rețeaua numără 30 de magazine în 23 de orașe. Distribuția națională a magazinelor METRO România este următoarea:
•  5 centre in București;
•  câte 2 centre în Brașov, Constanța și Timișoara
•  câte un centru în Cluj, Bacău, Iași, Craiova, Baia Mare, Galați, Ploiești, Oradea, Sibiu, Suceava, Pitești, Tg. Mureș, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamț, Buzău și Târgoviște.
metro_punct_1
În anul 2010, compania a lansat pe piața româneasca formatul METRO Punct – acesta consolidează sprijinul oferit deja clienților de către magazinele METRO Cash & Carry existente, prin aspecte ce asigura eficientizarea aprovizionării, din toate punctele de vedere: timp, cost, proximitate, diversitate etc.
Un astfel de magazin METRO Punct este adaptat cerințelor de afaceri ale clienților profesioniști, în special revanzători și HoReCa, evidențiindu-se prin suprafața și sortiment și păstrând toate beneficiile acordate deja clienților: ofertele promoționale, programele de loialitate, accesul pe baza legitimației de client, consultanță specializată.
Mai multe detalii despre noile centre de distribuție vor fi făcute publice, în momentul inaugurării acestora.

Orar funcționare magazine METRO Punct
Decembrie 2011 – Ianuarie 2012
01–16 dec: Program Normal
17 dec: Închidere la 20:00
18 dec: 08.00 -16.00
19-23 dec: Program Normal
24 dec: Închidere la 16:00
25 dec: Închis
26 dec: 08.00 – 16.00
27–30 dec: Program Normal
31 dec: Închidere la 16:00
01 ian: Închis
02 ian: 08:00 – 16:00
03 ian: Program Normal

Orar funcționare magazine METRO România
Decembrie 2011 – Ianuarie 2012
01–16 dec: Program Normal
17–23 dec: 06:00-23:00 (excepție fac magazinele METRO din București si Ploiești,
pentru care programul in această perioadă este NON-STOP)
24 dec: Închidere la 16:00
25 dec: Închis
26 dec:  08:00 -16:00
27–30 dec: Program Normal
31 dec: Închidere la 16:00
01 ian: Închis
02 ian: 08:00 -16:00
03 ian: Program Normal

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302