Arome de gutui, scorțișoară…vin fiert și colinde!
Îmi este greu ca somelier să gândesc şi să scriu despre un vin altfel decât a fost pregătit de către oenolog. Dar de ce nu ar trebui să fim mai îndrăzneţi, să ne lăsăm pradă instinctelor gustative şi să vedem vinul şi din alte perspective!
Desigur, nu spun să detronăm vinurile nobile din palatele paharelor de cleştar şi să le „necinstim” cu zahăr şi batoane de scorţişoară, când nasurile lor fine sunt obişnuite doar cu aromă subtilă de vanilie împrumutată din stejarul baricului. Vă propun însă un lucru simplu: vinul fiert asociat cu zăpadă, cu miros de frig, cu miresme de scorţişoară, măr şi portocale, cu amintiri de toamnă date de gutuia uitată la geamul înflorit de ger!
Ce este vinul fiert?
Un vin corect fără blazon de Chateau, am putea spune vinul de masă, în care adăugăm nişte condimente şi un îndulcitor (zahăr sau miere), pe care îl încălzim până aproape de temperatură de fierbere, fără însă să-l dăm în clocot pentru a nu-i pierde tăria alcoolică.
Nu se ştie de când bea omenirea vin fiert, dar avem totuşi o atestare documentară din Roma antică. Una din primele “cărţi de bucate”, De Re Coquinara (Despre arta de a găti), scrisă de Apicius, aminteşte şi de reţeta unui vin încălzit (fiert), condimentat cu piper şi şofran, îndulcit de curmale prăjite. Numele dat acestei bizare băuturi este Conditum Paradoxum.
Dacă romanii mai mult experimentau şi se bucurau de bogăţia condimentelor venite din tot imperiul, popoarele germanice din nord au perceput vinul fiert ca pe un “întăritor” ce fortifia trupul pe timpul iernii.
Făcând un arc peste timp, constatăm cât de iubit este şi astăzi vinul fiert de către germani, în special cel roşu, Gluhwine, austriecii preferând vinul alb fiert.
În preajma sărbătorilor de Crăciun, bătrânul continent Europa bea vin fiert, fie că acesta se numeşte Gluhwine în Germania, Vin Chaud în Franţa, Vin Brule în Italia, Glogg în Suedia….
Reţetele de preparare sunt diferenţiate de bogăţia culturilor în care au fost asimilate. La noi, pe teritoriile valahe, vinul era îndulcit cu miere şi aromat cu bucăţi de măr, reţetă valabilă şi azi, cu un plus de aromă dat de batonul de scorţişoară. Într-o veche reţeta siciliană, vinul este aromat cu coji de portocală uscate la cuptor.
Când condimentele nu au mai constituit un monopol, aromele de scorţişoară, cuişoare, piper… s-au revărsat în vinurile fierte.
Rețetă
Una din cele mai clasice reţete de vin fiert este compusă astfel:
-un litru de vin (de preferat roşu);
-150g zahăr;
-5g scorţişoară (baton, nu praf, pentru a nu îngroşa şi condimenta în exces vinul);
-5g cuişoare;
-după gust, câteva “cubuleţe” de măr sau portocală (se adaugă la sfârşit).
Nu trebuie să lăsăm vinul să dea în clocot, îl încălzim până pe la 70 grade Celsius. Să nu uităm, el este vin încălzit, de fiert, fierbe doar la figurat în procesul de fermentaţie!
De curând producătorul peliculei Mondovino, Jonathan Nossiter, a scris o carte numită Gustul şi Puterea. Cu multă vehemență, dar şi obiectivitate, autorul atacă pe toată lumea ce gravitează în jurul vinului, când afirmă că: „… suntem consumatori previzibili, cu simţuri standartizate, lipsite de orice urmă de opţiune sau ideologie. Individul a devenit un consumator universal a tot ceea ce este simplu şi dulce…”.
Corecte afirmaţii, dar spiritul sărbătorilor de iarnă ne îmbie tot spre aromele atât de cunoscute ale vinului fiert.
Să bem vin fiert şi să ascultăm colinde!
