“Aventurile bucătărașilor” – educație culinară de la vârste fragede

“Aventurile bucătărașilor” – educație culinară de la vârste fragede
person Horeca
access_time_filled

Educația culinară trebuie să înceapă de la vârste fragede. Având în vedere această necesitate stringentă din societatea românească, Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Emancipare Profesională (IADEP) aduce pe piața atelierelor de gătit din România un concept la modă, prin care intenționează să îndrepte atenția copiilor asupra nutriției sănătoase, combinând gătitul cu jocul și învățarea.

aventurilebucatarasilor2

Astfel, asociația lansează vineri, 19 iunie, la sediul companiei Bilancia din Corbeanca, atelierele de gătit „Aventurile Bucătărașilor”, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

În colaborare cu Bilancia și cu Chef  Daniel Grosu (chef-ul de la The Beef Club, n.r.), dorim ca în următorii 2 ani să putem integra în sistemul educațional și social, o alternativă viabilă a petrecerii timpului liber pentru copii, într-un mod cultural-educativ.

În acest moment, în acest domeniu, nu există decât produse adresate în special copiilor de grădiniță, care se reduc doar la ocuparea timpului copilului, într-o modalitate neconvențională.

De aceea, Aventurile Bucătărașilor se adresează grupei de vârstă 6-12 ani, copii capabili să înțeleagă fiecare din activitățile din studioul de gătit, care vor fi cu siguranță adecvate vârstei lor, completate de activități de recreere și învățare„, susțin reprezentanții Asociației Internaționale pentru Dezvoltare și Emancipare Profesională.

Ateliere de gătit „Aventurile Bucătărașilor” își propun să devină lider pe piața atelierelor de gătit din București, în așa fel încât să fie solicitat în școli și grădinițe, precum și în instituții, sub formă de team-buildinguri, angajat și copil.

Cei interesați de atelierele de gătit pot contacta organizatorii la iadep.romania@gmail.com sau telefon: 0735.945.176.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302