Berarii României au un nou Președinte

Berarii României au un nou Președinte
person Horeca
access_time_filled

IgorTikhonov

Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de Președinte pe Igor Tikhonov, Președinte al Ursus Breweries. începând cu luna ianuarie, Igor Tikhonov a preluat această funcție de la Lucian Ghinea, Președinte al Bergenbier SA, care a reprezentat Asociația în aceeași calitate pe parcursul anului trecut.

Am fost profund onorat de propunerea primită din partea partenerilor din organizația Berarii României de a prelua președinția Asociației începând din ianuarie”, a declarat Igor Tikhonov. “Anul 2016 aduce un context diferit pentru piața berii, în care trendul pozitiv înregistrat anul trecut să poată fi susținut mai departe. Având suportul tuturor partenerilor din Asociație, îmi propun să continui proiectele inițiate de predecesorii mei și să lansez altele noi, menite să dezvolte mai departe cultura berii în România. Berea trebuie să rămână un element cheie, atât în generarea de creștere economică, cât și în completarea momentelor plăcute pe care le petrecem alături de cei dragi”, a adăugat Igor Tickhonov.

Definit de o producție locală de peste 97%, de zero evaziune fiscală pe lanțul de producție și de o pondere de 70% a ingredientelor naturale provenite din resurse locale, sectorul berii este un stimul important pentru economia României. Principala băutură a românilor atunci când iau masa și savurată de 1 din 2 adulți pe perioada verii, berea face parte în mod cert din viața de zi cu zi a românilor.

“Vreau să îi mulțumesc domnului Lucian Ghinea, Președintele Asociației în 2015, pentru contribuția susținută la realizarea cu succes a proiectelor Berarilor României. 2015 s-a dovedit a fi încă un an cu multe provocări pentru sectorul berii, în care Asociația a jucat un rol major în inițierea unor demersuri reprezentative pentru întreaga industrie a berii. Suntem bucuroși să îl avem alături de noi pe domnul Igor Tikhonov, în poziția de Președinte, pe parcursul unui an în care sperăm ca noul context fiscal să asigure o evoluție pozitivă pieței berii. Știm deja că 1 din 2 români cred că berea are darul de a aduce oamenii dragi împreună, așa că ne dorim ca 2016 să creeze mai multe ocazii tuturor pentru a sărbători, în compania unui pahar de bere”, a declarat Constantin Bratu, General Manager al Asociației Berarii României.

Igor Tikhonov este în prezent Președinte al Ursus Breweries, subsidiara locală a SABMiller. El s-a alăturat SABMiller în 2001, iar de atunci a ocupat mai multe funcții manageriale, în departamentele commercial și de strategie, și a deținut funcții de conducere în cadrul unor piețe cum sunt: Rusia, Ucraina și Slovacia, în ultimii doi ani aflându-se la conducerea operațiunilor din România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302