Campanie de crowdfunding pentru „Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival” 2016

Campanie de crowdfunding pentru „Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival” 2016
person Horeca
access_time_filled

Asociația My Transylvania din Sibiu derulează, în perioada 9 martie – 27 aprilie, o campanie de strângere de fonduri pentru organizarea și desfășurarea festivalului „Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival”, aflat în 2016 la a doua ediție.

Campania îi are alături pe cei de la „Parteneriat pentru Arte“ din București, specializați în managementul sponsorizării în cadrul evenimentelor culturale și creative, precum și platforma de crowdfunding CREȘTEM IDEI din Cluj Napoca.

Pe parcursul a 40 de zile, încercăm să vă convingem să ne susțineți prin implicarea voastră, efort care va fi răsplătit prin recompense memorabile și care ne ajută în cunoașterea reciprocă. Festivalul nostru își propune să crească comunitatea celor care apreciază și promovează cultura gastronomică autentică din sudul Transilvaniei. Astfel, credem noi, putem păstra și celebra diversitatea culturală foarte bogată care se regăsește în produsele și rețetele locale. Experimentele noastre culinare se adresează atât publicului larg și curios cât și specialiștilor”, spun reprezentanții Asociației.

transilvaniagastronomica2016

Câteva exemple de întâlniri puse la dispoziția publicului larg, sub umbrela: „Descoperă și înțelege cultura gastronomică locală / ENJOY & UNDERSTAND THE FOOD”

–          Neighborhood Cooking (Specialități ale diverselor etnii din orașul Sibiu)

–          Dinner in the citadel (Cină în cetate: meniu inspirat de locații deosebite din centrul orașului)

–          Local Market Days (Promovarea piețelor locale ca loc de gustat și descoperit produse locale)

–          Rural County Brunch (Specialități ale regiunilor rurale din județul Sibiu)

–          Taste of Transylvania (Specialități multiculturale din Transilvania)

–          Gourmet Brunch (Rețete reinterpretate cu produse de sezon)

–          Manor Cuisine of Romania (Specialități boierești din România)

Acțiunile dedicate specialiștilor sunt reunite sub conceptul: „Participă la crearea identității gastronomice locale / EXPERIENCE THE FOOD & EXCHANGE KNOWLEDGE ABOUT THE FOOD”.

–          Sibiu City Menu (Lansarea unui meniu comun în 10 restaurante participante pentru toată perioada în care are loc festivalul)

–          Meet the local producers (întâlnire cu producătorii din zonă)

–          Lansarea unui label comun „Gust Local” pentru restaurante și producători din sudul Transilvaniei

–          Masă rotundă pe tema New Transylvanian Cuisine

–          Award Gala (Gală de premiere pentru 5 categorii)

–          Live cooking performance pentru tinerii bucătari.

transilvaniagastronomicaeditia2016

Alături de asociație, mai sunt implicați în organizarea festivalului o serie de parteneri locali, dintre care: mulți producători locali reuniți în cooperativa BIOCOOP, Primăria Sibiu, Parohia Evanghelică Sibiu prin programul Gușterița Verde, Centrul Cultural Maghiar și Asociația Județeană de Turism Sibiu, împreună cu care ne bucurăm deja de cele 13 evenimente care vor avea loc în august și septembrie.

Un ajutor semnificativ îl constituie și implicarea constantă a unor entuziaști din branșă precum Oana Coantă de la Bistro de l’Arte Brașov, Ramona Matia de la Bistro Jules și Ioan Bebeșelea de la Syndicat Gourmet Sibiu, mai subliniază reprezentanții Asociației. La prima sa ediție, proiectul a fost finanțat prin Agenda Culturală a Primăriei Sibiu, dar și din fonduri proprii.

Mai multe despre proiectul Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival și campanie aflați pe http://goo.gl/J4NA0w și pe Facebook

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302