Cel mai mare producător român de dulciuri are un nou Director General

Cel mai mare producător român de dulciuri are un nou Director General
person Horeca
access_time_filled

ciocolataÎncepând din luna septembrie a anului 2013, cel mai mare producător român de dulciuri, Kandia Dulce (compania care comercializează branduri precum Rom, Măgura, Primola, Kandia sau Laura) va avea un nou Director General, în persoana lui Mihai Georgescu, fost Director General al Wrigley în România și în regiunea Balcani.

Mihai Georgescu este un manager cunoscut pe piața de FMCG, începându-și cariera în anii ‘90. Acesta a lucrat pentru compania Wrigley încă din 1992, fiind responsabil de regiunea Balcani și acoperind România, Bulgaria, Macedonia etc. De asemenea, timp de câțiva ani, acesta s-a ocupat și de business-ul Wrigley în Polonia.

Înainte de Kandia Dulce, Mihai Georgescu a fost vicepreședintele grupului Grivco.

Începând din luna ianuarie a anului 2013, când în cadrul Kandia Dulce au avut loc mai multe schimbări organizaționale, și până în luna septembrie, managementul companiei Kandia a fost asigurat de Gerald Neumair, Președintele Consiliului de Administrație, cu titlul de Director General interimar.

Portofoliul actual de produse al Kandia Dulce include brandurile Rom, Măgura, Primola, Kandia, Laura, Novatini, Cremita, Sugus și Silvana. Având deja o poziție de lider în rândul producătorilor locali de ciocolată, biscuiți și produse zaharoase, compania este focusată pe segmentul mainstream atât pe piața din România, cât și în piețele externe unde este prezentă prin produsele sale.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302