Concursul Internațional de Vinuri București 2017

Concursul Internațional de Vinuri București 2017
person Horeca
access_time_filled

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole anunță o nouă ediție a Concursului Internațional de Vinuri București – IWCB, ce se va desfășura în perioada 25-28 mai la București. IWCB se desfășoară sub înaltul patronaj al Organizației Internaționale a Viei și Vinului.

După o atentă monitorizare, începând cu anul 2016, IWCB a fost acceptat în „superliga” Federației Marilor Concursuri Internaționale de Vinuri și Băuturi Spirtoase – VINOFED.

Și în 2017 înregistrarea probelor se va face fără taxă pentru producătorii de vinuri. Probele înscrise vor fi acceptate în concurs numai după ce au fost recepționate de către organizatori, nu mai târziu de 5 mai 2017.

iwcb2016

Ca o primă noutate, în 2017, fiecare comisie de jurizare (panel) va fi formată din 7 jurați (și nu din 5 ca în majoritatea concursurilor), din care 4 specialiști străini în fiecare panel. Prin acest efort acuratețea evaluării IWCB ajunge la un nivel nemaiatins până în prezent.

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) desemnează, cu autoritate, degustătorii evaluatori români, asigură securizarea probelor și parcurgerea corectă a tuturor procedurilor impuse de regulament.

Idealul ar fi ca IWCB să fie folosit de autorități, valorificat de asociațiile de producători, de instituțiile de învățământ superior pentru a culege date prelucrate și pentru a-și expune mesajele, materialele științifice, în fața unei comunități compacte, valoroase, greu de „atins” în mod individual. Beneficiile și economiile sunt evidente”, afirmă Cătălin Păduraru, CEO IWCB.

Sincronizarea cu noile tendințe mondiale este dovedită de IWCB prin introducerea spre evaluare a vinurilor „eco” în grupe distincte.

în anul 2016, au intrat în competiție 1495 de probe din 32 de țări producătoare, probele producătorilorn din străinătate reprezentând 52% din totalul înscrierilor. 238 de operatori români și străini au trimis probe la IWCB.

IWCB este principalul instrument de calibrare și comunicare pentru piața vinului din această parte a globului, cu influențe benefice majore pentru toți producătorii de vin din lume, dar și pentru economia românească.

Conform datelor oferite de APEV (Asociația Producătorilor și exportatorilor de Vin din România), la sfârșitul anului 2015, România ocupă:
•    a 5-a poziție în UE după suprafețele cu viță de vie (după Spania, Franța, Italia, Portugalia) și este în primele 15 țări la nivel mondial.
•    a 5-a poziție în UE după cantitatea de struguri produsă (după Italia, Spania, Franța, Germania).
•    a 6-a poziție în UE la producția de vin (după Italia, Franța, Spania, Portugalia, Germania).

Conform aceleiași surse, la sfârșitul anului 2015, producția de vin a României era de 3,627 milhl, iar consumul de vin în România atingea 3,990 milhl. 

Un concurs de asemenea calibru atrage atenția asupra României, cu efecte imediate de imagine, dar și economice.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302