Cramele din România și-au expus vinurile la cel mai mare târg internațional în domeniu

Cramele din România și-au expus vinurile la cel mai mare târg internațional în domeniu
person Horeca
access_time_filled
  •  Cramele din România exportă între 8% și 50% din producția de vin

în perioada 13-15 martie a avut loc Prowein (Dusseldorf – Germania), cel mai mare târg internațional din industria vinului, unde România a fost prezentă cu câteva standuri. Astfel, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) și Estica Wines – Romanian Wine Promotion Association au reunit peste 23 de crame din România pe care le-au promovat în fața celor 55.000 vizitatori din toată lumea.

De asemenea, au fost și producători care au avut standuri proprii, precum Cramele Vinarte care și-a prezentat vinurile în locațiile Estika Wines și VINUM (Europas Weinmagazin – revistă de specialitate din Germania), Crama Stirbey care s-a aflat, de asemenea, la standul VINUM și Crama Recaș care a avut stand propriu. în total au participat 6200 de expozanți din 59 de țări.

Prowein a devenit de-a lungul timpului târgul de referință din industria viticolă unde se stabilesc tendințele în materie de achiziții pentru importatorii și distribuitorii de vinuri din întreaga lume”, spune Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro, care a fost prezentă la evenimentul din Germania și a discutat cu expozanții.

romaniaprowein2016

Pentru cramele din România, expunerea la Prowein asigură un nivel de vizibilitate pe care altfel nu l-ar avea, precum și atingerea unui nivel de exporturi constant. Germania este una dintre piețele de vânzare a vinurilor pentru producătorii locali, pe lângă Anglia, Italia, Belgia sau Olanda.

Eforturile realizate de crame pentru a avea expunere internațională sunt mari în ultimii ani, iar standurile României la Prowein au atras vizitatori, dar, cu toate acestea, potențialul pentru exporturi nu este încă la nivel satisfăcător. Mai este loc de creștere, mai ales că în România sunt crame care concurează pe piața internațională cu vinuri de calitate”, continuă Alina Iancu.

în total, conform reprezentanților oficiali, Cramele Recaș, Oprișor și Halewood exportă aproximativ 50% din producție, Domeniile Săhăteni – Aurelia Vișinescu 40%, SERVE peste 43%, urmate de Petro Vaselo și Crama Ceptura cu 30% și Vinarte, Corcova, Liliac, Stirbey și Cotnari cu procente între 8 și 27%. Fiecare proprietar se raportează la dimensiunea terenului viticol pe care îl are și la cantitatea de vin produsă anual.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302