Evaziune fiscală în domeniul comercializării de băuturi alcoolice

Evaziune fiscală în domeniul comercializării de băuturi alcoolice
person Horeca
access_time_filled

evaziunefiscalabauturiDouă instalații clandestine de producere a băuturilor alcoolice, peste 36.800 de litri de „vin de masă”, precum și aproximativ 58.000 de lei și 12.000 de euro au fost indisponibilizate de polițiștii de investigare a criminalității economice, în urma perchezițiilor desfășurate astăzi, în 7 județe.

În urma celor 32 de percheziții domiciliare desfășurate de polițiști pe raza județelor Prahova, Vrancea, Iași, Buzău, Teleorman, Argeș și Brăila, au fost descoperite două instalații clandestine de producere a băuturilor alcoolice, care au fost sigilate, precum și peste 36.800 de litri de „vin de masă”, care au fost indisponibilizați și retrași de la comercializare.

Polițiștii au ridicat și aproximativ 58.000 de lei și 12.000 de euro, despre care există bănuiala că ar proveni din săvârșirea de infracțiuni.

De asemenea, 17 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, pentru audieri și pentru întocmirea documentelor procedurale.

Reamintim că, astăzi, 80 de polițiști au efectuat, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, 32 de percheziții, dintre care 15 la sedii ale unor societăți comerciale și 17 la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul producției și comercializării de băuturi alcoolice.

Activitățile au fost efectuate într-un dosar penal, instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2014 – 2015, cei în cauză ar fi comercializat importante cantități de vin de masă, fără a înregistra în evidențele contabile ale societăților administrate toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.

Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat  că, persoanele bănuite nu ar fi înregistrat în documentele de evidență primară și contabilă cantitățile produse și comercializate, marfa fiind livrată pe bază de avize de însoțire (emise doar pentru a justifica proveniența pe timpul transportului).

Avizele de însoțire ar fi fost distruse de cei în cauză, imediat după efectuarea transportului către clienți, fiind emise facturi doar către o mică parte dintre aceștia și la intervale de timp foarte mari (tot ca o justificare a provenienței în cazul unor eventuale controale).

Din cercetări a rezultat că, vinul produs și comercializat nu ar fi fost obținut în mod natural, ci prin diferite amestecuri de substanțe (arome, coloranți etc.) și alcool.

Vinurile au fost testate la mai multe laboratoare din țară, în baza analizelor izotopice constatându-se că produsul nu ar fi conform, în sensul că s-a constatat prezența etanolului provenit dintr-o altă sursă decât cea obținută din fermentația naturală a mustului din struguri, iar concentrația alcoolică este mai mare de 9%.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 300.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția pentru Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Sursă foto: www.telegraph.co.uk

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302